„Eu, tu și Ovidiu” am rămas fără regizor :(
Geo Saizescu, unul dintre cei mai importanți regizori români de film, a murit, luni, la vârsta de 80 de ani. Regizorul a murit la Institutul de Pneumoftiziologie “Marius Nasta” din București, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse medicale.
Saizescu a regizat mai multe lungmetraje considerate antologice pentru istoria filmului românesc de comedie, printre care “Astă seară dansăm în familie”, “Păcală”, „Eu, tu și Ovidiu”, „Sosesc păsările călătoare”, „Grăbește-te încet”, “Secretul lui Bachus”.
La unele dintre filmele sale, Geo Saizescu a fost și scenarist, și actor.