Auschwitz versus Râmnicu Sărat

30 de foști gadieni ai lagărului de concentrare de la Auschwitz așteaptă să fie judecați. Suspecții au vârstele cuprinse între 87 și 97 de ani, se spune într-un articol publicat azi de Deutsche Welle.

În România, după 23 de ani de la “marea dezordine” din decembrie 1989, nici măcar unul dintre torționarii lagărelor comuniste nu a ajuns în fața vreunui tribunal.

Acum, în sfârșit, este scos din buzunar un exemplar din această sub-specie umană, pe numele său Alexandru Vișinescu. Din nefericire, nu sunt puține vocile care îl căinează că e bătrân și bolnav. Eu aș zice că are încă are un pumn redutabil.

Instituțiile statului, sub presiunea media, catadicsesc să îl pună pe fostul comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat sub acuzare pentru săvârșirea infracțiunii de genocid.

Timp de 23 de ani, cei care l-au „butonat” pe Vișinescu au dus-o în huzur. Dacă a fost alegerea lor de a batjocori democrația, au avut chiar loc asigurat în conducerile partidelor politice. Ei, copiii și nepoții lor. Vorbim de comuniști care, chiar dacă nu au biciuit personal pe nimeni, au făcut parte din aparatul de stat și din instituțiile responsabile pentru opresiunea populației și sunt cel puțin la fel de vinovați ca și Vișinescu.

Unul a fost chiar președintele României.

În aceste condiții, România a putut adera la NATO și a fost integrată în Uniunea Europeană. Misterioase și chiar stranii sunt cărările democrației mondiale.

Revenind: dacă a trebuit să treacă 23 de ani pentru a pune sub acuzare un singur fost exponent al aparatului de represiune comunistă, cât va mai dura ca să fie, măcar „deranjați” cu o incriminare de către procurori, torționarii din decembrie 1989. Vorbesc de ăia care i-au schingiuit și ucis pe frumoșii naivi datorită cărora puii javrelor comuniste încă își pot bate joc de noi!

Loading

Comments

comments