România datorează 168 de milioane de euro statelor europene pentru servicii medicale
România are datorii de peste 168 de milioane de euro către statele UE, dar și Elveția, Norvegia, Islanda și Liechtenstein, pentru serviciile medicale de care românii au beneficiat în aceste țări până la sfârșitul anului 2012, potrivit unui document al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), citat de Mediafax.
Pentru tratamente în străinătate, românii s-au îndreptat în special către țări precum Franța, Italia, Austria, Germania și Spania. Între țările mai puțin preferate de români pentru a-și îngriji sănătatea au fost Liechtenstein și Estonia. Unii asigurații români s-au tratat și în Cipru, Malta, Islanda și țările scandinave.
În baza Cardului European de Asigurări Sociale de Sănătate (CEASS), asigurații pot beneficia de îngrijiri medicale de urgență pe durata șederii temporare în alte țări membre UE, dar și în Elveția, Norvegia, Islanda și Liechtenstein.