Noi reglementări pentru pescuitul în Delta Dunării
Pescuitul în Delta Dunării sau pe cursul Dunării va fi permis cu maximum trei undițe sau trei lansete, potrivit unui proiect de lege privind pescuitul și acvacultura, lansat spre consultare publică de Departamentul Ape, Păduri și Piscicultură din Ministerul Mediului.
“În apele din zona colinară și de șes, pe tot cursul Dunării și pe brațele sale, în Delta Dunării” pescuitul va fi permis “cu maximum 3 undițe sau cu 3 lansete cu câte două cârlige fiecare”, arată proiectul de lege, elaborat în scopul asigurării protecției și conservării resurselor acvatice în apele maritime și continentale ale României.
De asemenea, proiectul de act normativ propune ca în apele teritoriale ale Mării Negre pescuitul în scopuri de agrement să fie permis cu maximum două undițe, două lansete sau o țaparină cu câte 10 cârlige fiecare.
În apele curgătoare și stătătoare salmonicole din zona montană, pescuitul va fi permis cu o singură undiță sau cu o lansetă cu maximum două cârlige, iar pescuitul salmonidelor în apele de munte este permis numai cu momeli artificiale.
Pe de altă parte, proiectul de lege arată că “în apele din zona colinară și de șes, pe Dunăre, în Delta Dunării și în apele maritime, un pescar de agrement poate reține din captură cota zilnică alocată în concordanță cu cota anuală concesionată, specificate expres în tichetele teritoriale, iar în apele salmonicole de munte se pot reține de către un pescar maximum 10 bucăți în total din speciile de salmonide permise pescuitului.
În cazul pescuitului sportiv se va proceda la eliberarea capturilor în mediul lor natural, imediat după punctare și cântărire.
Proiectul de lege se va afla în dezbatere publică pe site-ul instituției până pe data de 9 septembrie 2013.