Trei accidente în lanț pe Autostrada Soarelui
Trei accidente în lanț s-au produs azi, pe Autostrada Soarelui (A2), informează Mediafax.
Cinci autoturisme și un autocar au fost implicate într-un accident la kilometrul 212, mai multe persoane fiind rănite, un copil de doi ani și o fată de 18 ani fiind transportați la spital în Constanța cu o ambulanță și un elicopter SMURD.
“Coloana se deplasa încet, iar un șofer nu a păstrat distanța corespunzătoare față de autoturismul din față și a provocat accidentul în lanț”, a spus comisarul șef Ion Ilinca, Șeful Biroului de Poliție A2.
Acesta este al treilea accident în lanț produs joi pe Autostrada Soarelui. Șapte autoturisme au fost implicate, joi dimineață, în alte două accidente în lanț produse pe Autostrada Soarelui, pe sensul București-Constanța, la o distanță de aproximativ doi kilometri.
Potrivit polițiștilor rutieri, primul accident a avut loc la kilometrul 95 al autostrăzii, pe sensul București-Constanța, fiind implicate patru autoturisme. În urma accidentului, o persoană a fost rănită ușor. Cel de-al doilea accident s-a produs la kilometrul 93 al autostrăzii, pe același sens, fiind implicate alte trei autovehicule.
„Ambele incidente rutiere au fost provocate de frânări bruște, de nepăstrarea distanței față de autoturismul din față și de viteza excesivă”, a precizat Ion Ilinca.