Dostoievski cercetat penal… într-un dosar din 2012
Ca și când scrierile lui Feodor Dostoievski nu ar fi suficient de sumbre, un tribunal din Rusia a reușit să adauge și un pic de atmosferă kafkiană moștenirii literare lăsate de autor. Autoritățile au început investigarea scriitorului pentru “sfidarea curții” dar, în final, au renunțat la acuzații deoarece marele scriitor a murit cu peste 130 de ani în urmă.
Toată această poveste absurdă a început în timpul unui poces, în 2011, într-un tribunal din regiunea Kamceatcka când un bărbat l-a categorisit pe oponentul său drept “idiot” (“Idiotul” fiind și titlul unuia dintre romanele lui Dostoievski). Judecătorul a trecut peste moment fără să ia în seamă epitetul, însă vigilentul polițist al curții a raportat incidentul ca “sfidare a curții” ceea ce a dus la un întreg alt proces, relatează radio Eko Moskvi.
Yevgheny Fedorko, devenit pârăt, s-a apărat dând vina pe “influența vătămătoare” a romanului lui Dostoievski și a cerut anchetarea lui pentru instigare la sfidarea curții.
Cererea a fost înregistrată și după nouă luni de verificări la adresa scriitorului, toate acuzațiile au fost retrase, deoarece acesta a murise cu 80 de ani înaintea nașterii lui Fedorko. Astfel, a devenit imposibilă incitarea sa de către romancier, mai relatează postul de radio, citând documente din dosar.
Dosarul deschis în cazul lui Fedorko a fost și acesta închis, dar zelosul polițist s-a opus.
Funcționarii tribunalelor au obligația prin lege să înregistreze toate cererile și reclamațiile, indiferent cât de absurde sunt acestea, a declarat purtătoarea de cuvânt a tribunalului, pentru Kam24.ru, dar nu a explicat de ce a durat nouă luni să se verifice dacă scriitorul a exercitat vreo influență subversivă.
Sfidarea curții se pedepsește, în Rusia, cu șase luni de detenție sau cu amendă de 6.000$.
Dostoievski, care a trăit între anii 1821-1881, a fost condamnat la moarte în 1849, alături de alți 19 oameni, pentru distribuirea unui pamflet antiguvernamental. Sentința a fost schimbată în ultimul moment, în timp ce condamnații erau deja în fața plutonului de execuție.