ȘTIRE POZITIVĂ. Numărul turiștilor din România a crescut cu aproape 26.000 în iunie 2013, față de iunie 2012
Numărul turiștilor care au petrecut sejururi mai lungi de o noapte în România a crescut cu 25.900 în luna iunie 2013, față de aceeași perioadă a anului trecut, ajungând la 794.100 de persoane, conform datelor Institutului Național de Statistică, citate de Bloomberg.
Dintre cei 25.900, doar 3.300 sun străini. Procentual, numărul turiștilor străni a crescut cu 1,9%, cel al turiștilor români cu 3,8%, rezultând o medie globală de 3,4 procente în plus.
A crescut aproape spectaculos numărul turiștilor din America de Sud, cu 25%, de la 1.200, la 1500. Și africanii au fost mai numeroși cu 13,3 procente, de la 1.500, la 1.700. Din America de Nord au venit 13.400 de turiști, cu 800 (6,3%) mai mulți față de iunie 2012.
Lucrurile stau și mai bine în privința turismului ocazional – care se referă la persoane ce tranzitează doar România într-un circuit sau vin doar pentru o întâlnire de afaceri și nu petrec mai mult de o noapte aici. Acest tip de turism a crescut cu 3,8%, de la 1.984.900 la 2.059.400. Procentual, cea mai mare creștere s-a consemnat în cazul turiștilor străni – 6,3%, la 368.200 persoane.