Relu Fenechi condamnat la 5 ani cu executare în dosarul “Transformatorul”
Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, a fost condamnat vineri de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul ”Transformatorul” la cinci ani de închisoare cu executare pentru abuz în serviciu în formă calificată, condamnarea unui ministru în funcție fiind o premieră.
n același dosar, fratele ministrului, Lucian Fenechiu, a fost condamnat tot la cinci ani de închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu în formă calificată, aceeași pedeapsă primind și Mihai Bogdan Damian, asociat unic și administrator la firma Europlus SRL Iași.
De asemenea, Ioan Turbatu și Ioan Mărghidan, directori generali la SISEE Moldova, au fost condamnați la câte șase ani închisoare pentru abuz în serviciu în formă calificată, iar Petru Andronache, director comercial la Electrica Moldova, a primit pedeapsa cea mai mare de șapte ani de închisoare.
Inculpații au fost obligați de instanță să plătească în solidar către SISEE Moldova suma de 6.327.399 lei, reprezentând prejudiciul adus societății.
Judecătorii au mai dispus menținerea sechestrului asigurator pus pe bunurile inculpaților, în cazul lui Relu Fenechiu fiind vorba de un BMW X6 și trei imobile din municipiul Iași.
Inculpații au mai fost obligați să plătească câte 25.000 lei reprezentând cheltuieli judiciare către statul român.
Decizia nu este definitivă.
Relu Fenechiu a demisionat din funcția de ministru al Transporturilor. Interimatul va fi asigurat de premierul Victor Ponta până când PNL va face o propunere pentru functia de ministru al Transporturilor.
DNA face recurs și cere mai mulți ani în acest caz. Inițial DNA ceruse o pedeapsă de 15 ani în acest dosar.