Ce avere lasă în urma sa Dinu Patriciu
Decedat ieri, într-un spital din Londra, milionarul Dinu Patriciu lasă în urmă o avere de circa 200 de milioane de dolari – de peste 10 ori mai mică față de suma de acum cinci ani, care îl plasa în Topul Forbes al miliardarilor planetei, după vânzarea acțiunilor Rompetrol, informează Pro TV și StirileProTV.
Suma rămasă s-ar putea dovedi, însă, mult mai mică sau chiar nulă, întrucât Patriciu era urmărit de creditori.
Astfel, Patriciu ar putea rămâne doar în istorie, printre altele ca omul care a fost cât pe ce să-l facă pe Traian Băsescu să piardă alegerile prezidențiale în anul 2009, alegându-se cu celebra litanie „Să-ți fie rușine, Dinu Patriciu”, după livrarea către postul de televiziune Realitatea TV a unei înregistrări video în care Băsescu lovea un copil cu dosul palmei peste față.
Fostul afacerist și politician liberal, care a influențat semnificativ activitatea parlamentară și executivă începând cu anul 1990 și până de curând, a suferit de cancer limfatic. În anul 2012 părea că va trăi mai mult, după un transplant de ficat efectuat la Milano (Italia).
Medicul curant al lui Dinu Patriciu, Mihai Voiculescu, a declarat ca Dinu Patriciu a murit la Spitalul Royal Free din Londra, cel mai probabil din cauza unei infectii dupa transplantul de ficat. Patriciu mergea frecvent la control pentru monitorizarea starii de dupa transplant, a precizat dr. Voiculescu, prieten de peste 30 de ani cu omul de afaceri si cel care de peste 20 de ani il ingrijea pentru diverse probleme medicale.
După transplantul de ficat, Patriciu a intentat divorț, dar cererea sa a fost respinsă de instanță în iunie 2014, ca nefiind susținută. Începând cu luna septembrie ar fi urmat să se judece pretențiile emise de soția lui Patriciu, printr-o cerere reconvențională.
În ultimii patru-cinci ani, averea lui Patriciu s-a „topit” într-o serie de afaceri perdante, precum Mic.ro, care a intrat in insloventa, sau ziarul Adevărul, pe care l-a vândut altui milionar, Cristian Burci – traficantul de copii.
Patriciu s-a implicat si in sectorul imobiliar, nu doar în România, ci și în Germania, Suedia, Polonia și alte țări, deținând terenuri si caldiri de birouri. In Romania, portofoliul imobiliar al lui Dinu Patriciu cuprindea Romana Offices, Cubic Center si Evo Center (in Pipera), Baneasa Business Center, Cascade Offices (Buzesti) sau Floreasca 2 Business Center. Totodata, omul de afaceri a detinut impreuna cu fondul AIG/Lincoln cladirea de birouri Lakeview din Floreasca vanduta in anul trecut fondului NEPI. Avea o vilă impozantă, construită conform propriilor planuri, un iaht luxos, o flotă de avioane de pasageri, multe mașini de epocă și obiecte de artă de mare valoare. In anul 2009, Patriciu se afla pe pozitia 397 din 739 de miliardari ai listei Forbes, averea sa fiind estimata la 1,8 miliarde de dolari (1,3 miliarde euro).
Nascut in 3 august 1950, la Bucuresti, după 1989 Dinu Patriciu a devenit membru fondator al reînființatului PNL. In legislatura 1990-1992, a fost ales ca deputat de Timis pe listele PNL. A facut parte din Comisia pentru administratie centrala si locala, amenajarea teritoriului si urbanism si din Comisia pentru echilibru ecologic si protectia mediului. In legislatura 1992-1996, Dinu Patriciu a fost ales ca deputat de Dambovita pe listele Conventiei Democrate Romane. A fost lider al Grupului parlamentar al Partidului Liberal 1993 si al Partidului Aliantei Civice (octombrie 1992 – decembrie 1994) si a facut parte din Comisia pentru administratie publica, amenajarea teritoriului si echilibru ecologic (pana in noiembrie 1995) si din Comisia pentru buget, finante si banci (din noiembrie 1995). In 1996, Patriciu a candidat fără succes la funcția de primar general al municipiului Bucuresti, ca reprezentant al PL ’93. A fost deputat si in legislatura 2000-2004, fiind ales ca reprezentant al PNL. A facut parte din Comisia pentru industrii si servicii pana la data de 18 iunie 2003, cand a demisionat din calitatea de membru al Parlamantului Romaniei pe motiv de incompatibilitate.
Atât PNL, printr-un comunicat de presă, cât și foști colegi de partid ai lui Patriciu, au deplâns moartea acestuia.