Kievul și separatiștii pro-ruși se acuză reciproc de doborârea unui avion de pasageri
UPDATE (2) luni, 21 iulie
Convorbirea telefonică între doi șefi rebeli, înregistrată de serviciile de securitate ucrainene, ce arată că oamenii din subordinea celor doi lideri au doborât un avion civil, a fost autentificată de experți americani ai comunității de informații, a anunțat duminică Ambasada Statelor Unite la Kiev, relatează AFP.
Astfel, teza principală referitoare referitoare la cauza prăbușirii zborului MH17 este aceea că a fost doborât de o rachetă sol-aer SA-11 (Buk), lansată din teritoriul controlat de separatiști în estul Ucrainei.
UPDATE marți, 13.15
La bordul aeronavei s-ar fi aflat 298 de persoane (nu 295, cifra dată inițial de autorități și difuzată de agențiile de presă), trei fiind bebeluși. Printre pasageri (283 la număr, 15 fiind membrii echipajului) se aflau și foarte mulți copii.
Huib Gorter, vicepreședintele departamentului european al Malaysia Airlines, a precizat, în cadrul unei conferințe de presă pe aeroportul Amsterdam-Schiphol, că, la bordul aeronavei se aflau 154 de olandezi, 27 de australieni, 23 de malaysieni, 11 indonezieni, șase britanici, patru germani, patru belgieni, trei filipinezi și un canadian.
Aproximativ 100 dintre pasagerii avionului Malaysia Airlines care s-a prăbușit în Ucraina erau profesioniști și activiști aflați în drum către o conferință internațională pe tema SIDA care începe în acest weekend la Melbourne, scriu vineri mai multe ziare australiene importante, citate de AFP.
Mesaje postate – dar șterse rapid – pe site-uri ale rebelilor și conversații interceptate de către serviciile ucrainene de securitate sugerau că avionul ar fi fost doborât din greșeală de către rebeli, care l-ar fi confundat cu un avion militar ucrainean.
Un controlor spaniol de trafic aerian, angajat al aeroportului Borispol din Kiev, a scris într-un mesaj postat pe contul său de Twitter că “două avioane de luptă au fost observate în apropierea avionului cu trei minute înainte de dispariția acestuia de pe radare”, relatează postul de televiziune rus Pervîi Kanal.
Forțele militare ucrainene nu au utilizat în timpul operațiunii “antiteroriste”, desfășurată contra insurgenților proruși, rachete de tip sol-aer, care ar cauzat prăbușirea avionului, anunță Ministerul ucrainean al Apărării într-un comunicat.
“Pe data de 17 iulie avionul de pasageri Boing 777 al companiei Malaysian Airlines efectua un zbor pe cursa Amsterdam-Kuala Lumpur, la altitudinea de 10100 de metri”, informează comunicatul publicat pe pagina electronică a ministerului.
Ministerul “declară oficial că în spațiul aerian nu se află și nu se aflau avioane de luptă. De asemenea, avionul Boing 777 se afla în afara zonei de atac din partea forțelor militare terestre ale Ucrainei”. (Mediafax)
Un avion de pasageri malaezian având la bord 295 de persoane, care zbura de la Amsterdam spre Kuala Lumpur, s-a prăbușit la frontiera dintre Ucraina și Rusia, în regiunea separatistă Donețk. Toți pasagerii au murit, informează agențiile de presă. Avionul de pasageri a fost doborât de o rachetă sol-aer tip Buk, afirmă un consilier din cadrul Ministerului ucrainean de Interne. Insurgenții separatiști proruși din estul Ucrainei susțin, însă, că avionul companiei Malaysia Airlines a fost doborât de un avion de vânătoare ucrainean.