Gazele și electricitatea se scumpesc de la 1 iulie
Populația și micii consumatori vor plăti de la 1 iulie cu 2,5% mai mult pentru gazele consumate, iar factura companiilor va urca cu 1,5%, pentru că au crescut importurile de gaze din Rusia, a declarat, azi, președintele Autorității Naționale de Reglementare în Energie (ANRE), Nicule Havrileț, citat de Mediafax.
El a arătat că importul mai mare pentru luna iulie crește ponderea gazelor aduse din Rusia în coșul de consum, astfel că prețul final va fi majorat cu 1,5% la firme și cu 2,5% la populație.
Precizăm că, în urma diferendului dintre Rusia și Ucraina, Gazprom a întrerupt furnizarea de gaze către Ucraina la mijlocul acestei luni, solicitând plata datoriilor cumulate, iar oficialii români anunțau un plan de asigurare a necesarului intern din surse alternative importurilor rusești. Până la urmă, Ucraina a permis tranzitul gazelor rusești către Europa.
Creșterea prețului pentru populație este sub nivelul de 3% prevăzut în programul de liberalizare a pieței, a menționat șeful ANRE.
Guvernul s-a angajat față de Fondul Monetar Internațional să renunțe treptat la prețurile reglementate la electricitate și gaze.
Populația beneficiază de o perioadă mai lungă de aplicare a liberalizării prețurilor gazelor naturale, respectiv până în 2018, termen care ar putea fi însă prelungit cu un an. Pentru consumatorii noncasnici de gaze, dereglementarea ar urma să se încheie în 1 octombrie 2014.
În opinia ministrului delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, exprimată în luna mai, pentru companii creșterea suplimentară a prețului gazelor nu mai este necesară, deoarece tarifele au fost aliniate deja cu cele din țările din regiune.
Luna iulie va aduce și scumpirea energiei electrice, întrucât ANRE va recunoaște în facturi costurile Hidroelectrica și Nuclearelectrica cu impozitul pe construcțiile speciale. Hidroelectrica și Nuclearelectrica sunt singurii producători de energie pe care ANRE îi obligă să livreze electricitate la prețuri reglementate pentru populație și firme mici.
Hidroelectrica trebuie să plătească în acest an 163 milioane de lei impozit pe construcțiile speciale, în timp ce costurile pentru Nuclearelectrica sun evaluate la 89,4 de milioane de lei.