Colegiul Național “Grigore Moisil” din București este câștigătorul Concursului de Științe “Chain Reaction”
Colegiul Național “Grigore Moisil” din București este câștigătorul Concursului de Științe “Chain Reaction”, competiție organizată la nivel național dedicată chimiei și fizicii.
Proiectul echipei Chainreaction Moisil a fost desemnat câștigător de un juriu format din prof. Ion Haiduc – președintele Academiei Române, prof. Sorin Roșca – președintele Societății de Chimie din România, prof. Horia Iovu – directorul Consiliului de Studii Doctorale, prof. Gheorghe Cătă-Danil – membru în Societatea Română de Fizică și Marius Matache – blogger și cercetător în cadrul Universității din București, la Centrul de Cercetare a Mediului și Efectuare a Studiilor de Impact.
“Toate lucrările prezente în concurs au fost interesante și a fost foarte greu de ales între ele. Toate au fost interesante. În mod evident, cei care au lucrat la așa ceva au dovedit că au talent în materie de execuție experimentală. Ei au dovedit că pot să-și materializeze ideile”, a declarat prof. Sorin Roșca în cadrul unei conferințe susținute joi la librăria Bastilia.
Valoarea totală a premiului I a fost de 3.000 de euro, din care 1.500 de euro au revenit membrilor echipei câștigătoare iar restul de 1.500 de euro au fost oferiți laboratorului de chimie al liceului.
În Concursul de Științe “Chain Reaction” au fost implicați peste 40 de profesori și 155 de elevi de la 25 de licee din 11 orașe – Arad, Bacău, Baia Mare, Brașov, București, Craiova, Constanța, Cluj-Napoca, Galați, Iași și Ploiești. Tinerii au format echipe de 5-7 elevi (cu vârste cuprinse între 14 și 18 ani), care au fost îndrumați de profesorii de chimie și fizică.
Pentru a participa la concurs, fiecare echipă a realizat un sistem de reacție în lanț, care a constat într-o succesiune de reacții chimice și fizice ce trebuiau să funcționeze fără implicarea vreunei persoane după ce s-a dat startul reacției.
Locul II în concurs a fost ocupat de echipa Colegiului Național “Frații Buzești” din Craiova iar pe locul III s-a clasat echipa Colegiului Național “Mircea cel Bătrân” din Constanța.
A fost acordat și un premiu al publicului. Toate proiectele au fost postate pe site-ul competiției, unde au putut fi votate de public.
Echipa Floating Atoms a Colegiului Național “Mihail Kogălniceanu” din Galați a primit cele mai multe voturi (9.866) și a câștigat premiul în valoare de 1.000 de euro. Pe locul II s-a clasat, cu 9.727 voturi, echipa 14AA41 a Colegiului Național “Alexandru Ioan Cuza” din Galați, urmată de echipa Alecsandri a Colegiului Național “Vasile Alecsandri” din Bacău, cu 8.785 voturi.
Concursul “Chain Reaction” este parte a platformei educaționale Chemgeneration, lansată și dezvoltată de BASF – The Chemical Company în 2011, anul internațional al chimiei. Acesta s-a desfășurat și la nivel internațional, în Cehia și Serbia, în prima parte a anului 2013 și va fi reluat în alte șapte țări din Europa Centrală în toamna acestui an.
Competiția este organizată cu sprijinul Societății de Chimie din România, obiectivul comun fiind dorința de a crește interesul tinerilor în domeniul științei, în special în domeniul chimiei.