EXCLUSIV: Germanii protestează, la Brașov, împotriva desființării promenadei „După Ziduri”
Potrivit unui proiect al municipalității Brașov, una din cele mai bine conservate zone de promenadă pietonală din centrul istoric, numită După Ziduri (Livada Poștei – Bastionul Graft), ar uma să devină arteră de circulație auto cu două benzi și un tunel săpat în stânca pe care se află două monumente deosebite ale Brașovului: Turnul Alb și Turnul Negru.
Ieri seară, la sediul Forumului Democrat German din Brașov, a avut loc o dezbatere publică pe tema acestui controversat proiect. Au participat peste 80 de brașoveni, locuitori ai centrului istoric și ai cartierului Schei, împreună cu arhitecți, specialiști în urbanism și reprezentanți ai societății civile. Dezbaterea, coordonată de un moderatorul Sorin Peligrad, a reprezentat un exercițiu de democrație și de implicare civică, similar celor care au loc în alte orașe europene atunci când anumite proiecte urbanistice ridică semne de întrebare prin afectarea unor regiuni istorice.
Majoritatea brașovenilor prezenți s-au pronunțat, cu argumente, împotriva proiectului Municipalității. S-a subliniat că prin realizarea acestui proiect s-ar afecta, grav, o zonă istorică deosebită a Brașovului, una din cele mai frumoase alei de promenadă din oraș. S-a discutat mult pe tema fluidizării traficului în centrul vechi și spre Schei, practic motivația acesteri artere.
Participanții au constatat că traficul auto aglomerat este o problemă reală doar în orele în care se aduc sau se iau copiii de la școlile și liceele din zonă. S-a propus decalarea orelor de începere a programului unităților de învățământ. Practic să nu se mai înceapă orele în același timp, ci la intervale de 10 – 15 minute. O altă problema a traficului de aici o reprezintă locurile de parcare insuficiente.
Alte soluții propuse de brașoveni au fost: transformarea străzii Mureșenilor în semipietonală, mărirea capacității viitoarei parcări de la Biblioteca Județeană, mutarea Maternității și a Spitalului de Neurologie în altă zonă a orașului. Au intervenit în dezbatere, susținându-și punctul de vedere: Thomas Șindrilaru, istoric, președintele asociației municipale FDGR Brașov, Christian Macedonschi, consilier local și vicepreședinte FDGR, arhitecul Gruia Hilohi, Marcel Sofariu, președintele SKV Brașov, Veronica Bodea Tatulea, grafician, Diana Krausser, istoric, Klaus Muller, cetățean german stabilit în Brașov, Țint Reimund, medic și mulți alții. La finalul dezbaterii, 71 dintre participanți au semnat o petiție prin care se opun proiectului arterei de circulație auto după ziduri. Brașovenii care doresc să semneze această petiție o găsesc la sediul FDGR.