Liberalii vor reducerea TVA la carne și produse din carne

salamuri, carnati si suncaParlamentarii PNL au inițiat un proiect de lege care presupune reducerea TVA la carne și produse din carne la 9%, solicitând Guvernului să susțină propunerea legislativă pentru a fi promovată din a doua jumătate a acestui an, relatează Mediafax.

Parlamentarii PNL au prezentat, luni, după o serie de consultări cu structurile asociative din domeniu, o inițiativă legislativă în sensul reducerii TVA la produsele din carne, care să fie aplicată în a doua jumătate a acestui an.

“Proiectul presupune reducerea TVA. Inițial ne-am gândit la 5%, să ajungem la același nivel cu TVA din Ungaria pentru carne în vie și carcasă, însă pentru a exista aceeași măsură am predat proiectul pentru TVA redus la 9% pentru tot ce înseamnă carne. Din discuțiile cu federațiile s-a ajuns la următoarea concluzie, să mergem cu TVA pe tot lanțul, deci tot ce înseamnă carne și produse din carne pe tot lanțul”, a declarat Nini Săpunaru.

Deputatul PNL a susținut că proiectul a fost depus și va intra în dezbaterea Senatului în următoarea lună de zile.

Loading

Comments

comments