Superba aurora boreală vizibilă din Anglia ne arată cât de expusă a devenit Terra furiei soarelui
Fenomenul de auroră boreală (sau polară) a devenit vizibil din Nordul Angliei (Anglia este situată în partea centrală a Marii Britanii). Chiar dacă este spectaculos, acest fenomen ne arată cât de expusă a devenit planeta noastră furiei soarelui. Stratul protector de ozon proteja Terra de furtunile solare, dar subțierea acestuia în urma degajării de gaze de seră (CO2, în special) poate conduce la efecte devastatoare – unele producându-se deja (bruiajul comunicațiilor în timpul marilor explozii solare).
Conform Wikipedia, Aurora polară este un fenomen optic ce constă într-o strălucire intensă observată pe cerul nocturn în regiunile din proximitatea zonelor polare, ca rezultat al impactului particulelor de vânt solar în câmpul magnetic terestru. Când apare în emisfera nordică, fenomenul e cunoscut sub numele de aurora boreală, termen folosit inițial de Galileo Galilei, cu referire la zeița romană a zorilor, Aurora, și la titanul care reprezenta vânturile, Boreas. Apare în mod normal în intervalele septembrie-octombrie și martie-aprilie. În emisfera sudică, fenomenul poartă numele de auroră australă, după James Cook, o referință directă la faptul că apare în sud.