Klaus Johannis – propus ministru de Interne și vicepremier. Care sunt celelalte mutări PNL în Guvern

UPDATE Johannis caută o soluție de interimat pentru Primăria Sibiului

Primarul Sibiului, Klaus Iohannis, a declarat, vineri, că acceptat nominalizarea sa în Guvern pentru “coordonare” și “impunerea legii”, precizând că garantează că face ceea ce face “pentru a îmbunătăți vizibil componenta liberală în Guvern” și percepția publicului asupra liberalilor, informează antena3.ro.
Iohannis, prim-vicepreședinte al PNL, a menționat că a fost “rugat” de colegii săi de partid să accepte să fie nominalizat în Guvern.Totodată, edilul Sibiului a spus că nu este dispus să renunțe foarte ușor la Primărie și că, dacă legislația permite, va păstra funcția, concomitent cu pozițiile din Guvern, apreciind că se pot găsi soluții de interimat pentru o perioadă rezonabilă de timp.”Nu sunt dispus să renunț foarte ușor la primrărie, există antecedente – un fost primar general care a putut să fie în același timp și prim-ministru, aflat aici în sală”, a afirmat Iohannis, făcând referire la Victor Ciorbea.

Conform art. 87 al Legii 161 din 2003, funcția de primar este incompatibilă cu alte funcții publice, inclusiv cu cea de ministru. Incompatibilitatea este prevăzută și în Constituție, la articolul 105.

 

Primarul orașului Sibiu, Klaus Johannis este propunerea PNL pentru postul de vicepremier și ministru de Interne. Este saltul mult așteptat de liberali. Johannis este la al patrulea mandat de primar al Sibiului (ultima dată fiind ales din primul tur, cu 80%), iar competențele sale în administrația publică locală sunt necontestate. Dacă va reuși să se impună și în administrația centrală, va fi o adevărată locomotivă pentru partidul în care a intrat abia anul trecut.

Nominalizarea lui Johannis este surprinzătoare, pentru mulți, fiind știută reticența sa în a se implica în administrația publică centrală, după eșecul din octombrie 2009, când președintele Traian Băsescu a refuzat să-l numească drept premier, după căderea Guvernului Boc I.

Pe de altă parte, se complică situația în administrația de la Sibiu, un oraș important. Johannis va fi obligat să demisioneze, iar la Sibiu se vor organiza alegeri pentru funcția de primar.

Aseară se vehicula varianta unei rocade PNL – PSD & UNPR, Gabriel Oprea urmând a prelua ministerul de Interne, iar PNL urmând a primi portofoliul Apărării, unde actualmente este ministru social-democratul Mircea Dușa.

Dacă varianta PNL este agreată de PSD, Johannis va prelua atribuțiile de ministru de la Gabriel Oprea (care asigură interimatul la Interne, după demisia forțată a lui Radu Stroe) și atribuțiile de vicepremier de la Daniel Chițoiu, care a demisionat, aseară, din Guvern, pentru a se dedica partidului, afirmând că nu mai poate munci 18 ore pe zi.

În locul lui Chițoiu, la Finanțe, la fost propus Eugen Nicolăescu, care actualmente este ministru al Sănătății. Funcția de la Sănătate urmează a-i reveni lui Cristian Bușoi, președinte al Casei Naționale a Asigurărilor de Sănătate.

PNL i-a retras sprijinul ministrului Economiei, Andrei Gerea. Mediafax anunță că, în locul acestuia ar putea fi numit Teodor Atanasiu, care a mai fost (în guverne anterioare) șef al AVAS și ministru al Apărării.

Loading

Comments

comments