Studenții Universității București s-au impus la concursul internațional de marketing din Marea Britanie

Cei opt studenți studenții de la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, secția Limbi Moderne Aplicate, și de la Facultatea de Administrație și Afaceri ai Universității București  au obținut o medalie de aur și 7 medalii de bronz la cea de-a XVI-a sesiune a concursului Markstrat organizat de consorțiul DUKENET, la University of the West of Scotland, Paisely, în Marea Britanie, în perioada 25 ianuarie – 1 februarie 2014.

La competiția de anul acesta au participat 79 de studenți și 14 cadre didactice din Marea Britanie, Germania, Polonia, Finlanda, Țările de Jos, Franța, Spania și România, informează Universitatea București.

Medaliile au fost obținute de Eduard Popescu (aur), Alexandra Murgu, Andreea Birsan, Izabela Tranca, Vlad Aurelian Popescu, Nicoleta Sava, Medeea Mavru, Miruna Ghimis (bronz). Echipa a fost condusă de conf. dr. Diana Ioniță și prof. dr. Magdalena Platis–Iordache, care au obținut medalii de aur.

În cadrul programului Markstrat, studenții au luat parte timp de o săptămână la 11 runde de simulare pe probleme de marketing în limba engleză, online, fiind coordonați de către profesori/instructori din țările participante. Au fost testate cunoștințele de limba engleză, limbajul terminologic specific domeniului marketing, conceptele teoretice de marketing și management, competențele IT, dar și modul de lucru în echipă, viteza și spontaneitatea luării de decizii sau găsirii de soluții, munca în regim de stres, competența de autoevaluare și de reacție în situații limită. Strategia folosită de către firma virtuală concepută de studenții Universității din București a impresionat juriul în urma rapoartelor intermediare predate la sfârșitul fiecărei runde și a prezentării finale.

Din experienta anilor anteriori, o astfel de distincție deschide ușile companiilor multinaționale la angajare, facând diferența dintre absolvenții Universității din București și alți candidați.

Loading

Comments

comments