Copiii elitei comuniste nord-coreene învață într-o universitate americană din Phenian, finanțată de americani!
După 18 luni de negocieri cu autoritățile comuniste de la Phenian, BBC a realizat un reportaj uluitor, suprarealist se poate spune, în interiorul singurei universități occidentale din Coreea de Nord, unde învață aproximativ 500 de studenți – copii ai celor care conduc țara.
Banii pentru construcția Universității de Știință și Tehnologie –realizată în 2010- și cheltuielile curente provin de la organizații caritabile americane și sud coreene. Profesorii sunt, în majoritate, americani, cursurile se predau în engleza americană. Studenții învață despre economia de piață și deprind alte abilități, într-un mediu strict controlat, pentru ca mintea să nu le fie „pervertită” și să continue să fie dedicați total conducătorului suprem, Kim Jong-un. De pildă, există acces la internet, dar acesta este extrem de filtrat – fără email, rețele de socializare, știri internaționale. Rezultatul este că, de pildă, niciunul dintre studenții chestionați de reporterii BBC nu a auzit de Michael Jackson.
Reportajul, realizat în condiții de „monitorizare constantă” de către serviciile secrete nord coreene, va fi difuzat azi, de la ora 22.30 (ora României), în cadrul emisiunii BBC Panorama.
BBC News a oferit, în avanpremieră, câteva indicii despre conținutul reportajului.
„Un militar ce stă de gardă la punctul de control ne salută, când mașina noastră accede în campus. În interior, vedem studenții mărșăluind”, începe cronica documentarului, din care reproducem câteva pasaje.
„«Îl vom apăra pe comandatul suprem Kim Jong-un, cu prețul vieții», cântă studenții, în timp ce se deplasează spre sala în care vor lua micul dejun. «Patriotismul este o tradiție. Cântecele pe care le cântăm sunt dedicate Mărețului nostru Conducător», spune un student în primul an, în vârstă de 20 de ani.
Cei 500 de studenți sunt îmbrăcați în costume negre, asortate cu cămăși albe, cravate roșii și chipiuri negre. Recuzitele și cărțile sunt în genți diplomat. Studenții sunt aleși pe sprânceană de regimul lui Kim Jong-un, pentru a primi o educație occidentală.
«La început am fost crispați, dar acum credem că americanii de rând sunt oameni buni, diferiți de regimul din Statele Unite», spune un student.
Fondatorul și președintele acestei școli este Dr. James Chin-Kyung Kim, un antreprenor americano-coreean, creștin pe deasupra, în vârstă de 78 de ani. El a fost invitat de regimul de la Phenian să construiască o universitate asemănătoare cu cea pe care a fondat-o în Nordul Chinei.
«Sunt extrem de recunoscător acestui guvern, fiindcă m-au acceptat. Mi-au acordat toată încrederea și mi-au dat autoritatea de a opera această școală. Vă vine să credeți?”
Este, într-adevăr, greu de crezut. Organizațiile pentru drepturile omului susțin că cetățenii Nord-coreeni care sunt depistați că practică o religie creștină sunt persecutați.
În fiecare sală de clasă, portretele dictatorilor brutali ai Coreei de Nord sunt expuse deasupra tablei. Profesorul Colin McCulloch predă în regim de voluntariat. Unii dintre ceilalți 40 de lectori sunt sponsorizați de organizații de caritate creștine. Dl. McCulloch s-a mutat din Yorkshire pentru a preda afaceri celor care vor constitui elita viitorului regim. Împarte studenții în grupuri și le cere să constituie companii imaginare, cărora să le realizeze proiecțiile de profit. «Sunt sigur că liderii de aici admit că trebuie cumva să interacționeze cu lumea din afară. Nu e posibil să menții o economie ermetic închisă în aceste vremuri”, spune Dl. McCulloch.
Profesoara de engleză Erin Fink le spune studenților: «E bine pentru voi să-i ascultați pe tipii aceștia (reporterii BBC – n.tr.), fiindcă accentul lor diferă mult de al meu. Ei vorbesc engleza britanică».
«Limbile străine sunt ochiul cercetătorilor. Să înveți o limbă străină înseamnă să înveți o altă cultură. Vreau să învăț cât mai multe», spune un student”.
Specialiștii chestionați de BBC au opinii diferite legate de oportunitatea existenței acestei universități. Unii consideră că studenții vor perpetua actualul regim, alții preferă să se gândească la „politica pașilor mărunți” spre un viitor mai bun.