Aberația aplicării retroactive a Codului Penal: pușcăriași adulți sunt transferați în centre pentru minori

Ionut Ciobanu Foto: ziaruldeiasi.ro

Ionut Ciobanu
Foto: ziaruldeiasi.ro

Pedeapsa ucigașului fetiței Larisa Chelaru, de 20 de ani de închisoare, a fost înlocuită de Tribunalul Iași, sâmbătă, la intrarea în vigoare a noului Cod penal, cu 15 ani de internare într-un centru de detenție, scrie Mediafax.

Robert Ciobanu (25 de ani),  a fost condamnat definitiv, în 2006, la 20 de ani de închisoare, pentru uciderea fetiței în vârstă de 8 ani. În acel moment, Ciobanu avea 17 ani.

Sâmbătă, când au intrat în vigoare noile coduri, Tribunalul Iași i-a înlocuit această pedeapsă, Ciobanu beneficiind astfel de legea penală mai favorabilă.

Măsura internării într-un centru de detenție constă în internarea minorului într-o instituție specializată în recuperarea minorilor, cu regim de pază și supraveghere, unde va urma programe intensive de reintegrare socială, precum și programe de pregătire școlară și formare profesională potrivit aptitudinilor sale. Internarea se dispune pe o perioadă cuprinsă între 2 și 5 ani, afară de cazul în care pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este închisoarea de 20 de ani sau mai mare ori detențiunea pe viață, când internarea se ia pe o perioadă cuprinsă între 5 și 15 ani.

Robert Ciobanu a fost trimis în judecată pentru omor deosebit de grav prin cruzime, viol și perversiuni sexuale.

În timpul anchetei, tânărul a recunoscut că în 18 octombrie 2005 a chemat-o pe fetiță la el în apartament, cu intenția de a o viola, dar nu a reușit, iar atunci a decis să o ucidă. Nu a reușit din prima. Mai întâi, cu mâna stângă, el i-ar fi pus o pernă pe față, iar cu mâna dreaptă ar fi sugrumat-o. După două minute, a plecat la subsolul blocului și, când s-a întors, a găsit-o la ușă pe fetiță, astfel că ar fi repetat procedeul, de data asta ucigând-o.

Corpul fetiței a fost descoperit două luni mai târziu, în lada de gunoi de lângă blocul lui Ciobanu, din cartierul Lunca Cetățuii din județul Iași.

În iulie 2006, tatăl victimei s-a sinucis în vestiarul unei hale a fabricii la care lucra.

Acesta este doar unul dintre cazurile care arată cât de aberant este principiul retroactivității în cazul aplicării noului Cod Penal.

Loading

Comments

comments