Un test simplu poate detecta cancerul pulmonar
Un nou studiu făcut de cercetătorii americani și citat de WebMD arată că un test respirator simplu și complet neinvaziv ar putea detecta prezența în organism a concerului pulmonar în fază incipientă.
Cercetătorii au testat, cu ajutorul unui dispozitiv dezvoltat în cadrul Universității Louisville, aerul expirat al unor subiecții ale căror investigații imagistice prezentau leziuni pulmonare suspecte. Eșantioanele au fost analizate în vederea măsurării nivelului a patru substanțe specifice maladiei, numite „carbonyli”. Pentru 95% dintre pacienți, valorile ridicate a 3 din cele 4 substanțe s-au dovedit a fi semne predictive în apariția cancerului, în timp ce 80% din pacienții cu niveluri normale ale substanțelor indicate nu au dezvoltat tumori maligne.
Ȋn cazul pacienților cu un nivel anormal de carbonyli, analiza a fost repetată dupa ce au suferit o intervenție chirurgicală de extirpare a tumorii, rezultatele fiind în limite normale.
După cum a spus și Dr. Michael Bousamra, autorul studiului, descoperirea reprezintă un progres notabil în detectarea tumorilor canceroase, scutind pacienții de procedurile invasive practicate în prezent. Totuși, concluziile studiului vor fi considerate ca fiind preliminarii până la publicarea lor într-un jurnal medical.
Autor: Elena Mădălina Mihai