Legea de modificare a Codului Penal este neconstituțională
Modificările la Codul Penal adoptate de Camera Deputaților în 10 decembrie 2013 sunt neconstituționale, a decis, azi, Curtea Constituțională, informează Mediafax. Judecătorii CC au ajuns la această concluzie după ce au analizat sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție și cele ale PDL privind modificările la Codul Penal adoptate de Camera Deputaților în 10 decembrie 2013.
Înalta Curte de Casație și Justiție a sesizat Curtea Constituțională în 12 decembrie 2013. Potrivit instanței supreme, prin modificarea legii, în sensul că sunt scoși din categoria funcționarilor publici președintele României, deputații și senatorii, precum și persoanele care își desfășoară activitatea în cadrul unei profesii liberale, dar și prin schimbările aduse la conflictul de interese, “s-ar putea desprinde concluzia că toate categoriile de persoane exceptate de la art. 147 din Codul penal și art. 175 din noul Cod penal sau eliminate din sfera subiectului activ al infracțiunii de conflict de interese prevăzută în art. 2531 din Codul penal sunt deasupra legii, neputând fi cercetate și pedepsite pentru săvârșirea unor infracțiuni de serviciu sau de corupție, fapt care ar fi incompatibil cu funcționarea statului de drept”.