Cine este Mohamed ElBaradei, noul premier al Egiptului
Primul ministru interimar al Egiptului este Mohamed ElBaradei, liderul Partidului Constituțional, o persoană cunoscută și respectată pe plan internațional, fiind fost președinte al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (1997 – 2009) și laureat al premiului Nobel pentru Pace, în această calitate, în anul 2005.
Mohamed ElBaradei s-a născut la 17 iunie 1942, în plin Război Mondial. Tatăl său, Mostafa ElBaradei, a fost un avocat cu vederi liberale, opozant al regimului președintelui Gamal Abdel Nasser (1956 – 1970), care, în pofida autoritarismului său, a fost foarte iubit de conaționali și, între altele, a fost un dușman de moarte al Frăției Musulmane, pe ai cărei lideri i-a prigonit și care au încercat să îl asasineze. Aceasta arată cât de complexă și de complicată este politica din Egipt, unde există mai multe facțiuni puternice, aflate în puternică opoziție (fiecare în parte, față de celelalte).
Partidul Constituțional nu este liderul Opoziției egiptene, dar ElBaradei se bucură de o mare popularitate, astfel că este logică nominalizarea sa de către gruparea Tamarrod (care a condus rebeliunea împotriva regimului Mohamed Morsi & Frăția Musulmană).
ElBaradei se pregătește să depună jurământul în seara aceasta, în fața președintelui interimar, Adly Mansour, fost președinte al Curții Constituționale din Egipt.
Guvernul interimar ElBaradei va pregăti alegeri prezidențiale și legislative anticipate.