Șeful Penitenciarelor: Nu se mai poate cu deținuții periculoși la mititica! Trebuie reintegrați în societate!

Conducerea Penitenciarelor a găsit o soluție pentru a mai calma situația explozivă din penitenciare, unde numărul crimelor, sinuciderilor și violurilor este în creștere abruptă.

Astfel, printr-o decizie adoptată ieri, s-a stabilit că deținuții periculoși vor primi, cu prioritate, permisii de ieșire din penitenciare. „Nu se mai poate cu deținuții periculoși la mititica! Noi nu le mai putem face față! De aceea, consider că cea mai bună soluție ar fi reintegrarea lor în societate!”, a declarat șeful interimar al Administrației Penitenciarelor, Marian Stancovici.

Stancovici a recunoscut că a jucat un rol activ în promovarea proiectului legii de grațiere în bloc a tuturor deținuților de drept comun. „Păcat că n-a trecut. Vă dați seama, se aerisea atmosfera bine de tot în închisorile acestea, mai ales în perspectiva verii, când situația se încinge, atât la propriu, cât și la figurat, dacă mă înțelegeți ce vreau să spun”, a punctat șeful lui Marian Dobrică, fost și viitor subaltern al acestuia. Acesta din urmă s-a simțit obligat să explice: „Știți, e demonstrat științific, când temperatura crește, hormonii o iau razna! Noi nu avem posibilitatea de a pune aer condiționat cu 12.000 BTU în fiecare celulă și se simte. De aceea, o gură de aer proaspăt, respirat dincolo de pereții aceștia… asupritori ai penitenciarului, va potoli, suntem convinși, spiritele”.

Gardienii din închisori au părerile împărțite în privința măsurii. Dacă unii au lăudat inițiativa conducerii, fiind de acord cu argumentele invocate, alții sunt sceptici: „Deținuții ăștia recalcitranți mai păstrau ordinea pe aici, că de noi n-ascultă nimeni, dar măcar pe ei îi respectă ăilalți, care stau în banca lor”, a declarat, sub rezerva anonimatului, Smirnă Haiducel, de la Penitenciarul Rahova. „Adică, îmi treceți numele, da’ spuneți că-s anonim, da?”, a insistat acesta.

În ce-i privește pe deținuți, mulți au spus că se vor opune măsurii: „Adică ce, să ne dea afară așa, tam-nisam?! Nu, nene, îi fac arșice! Arșice-i fac, auzi! Zi-le așa, că le iau gâții! Și după ce termin cu ei, mă duc și după copiii lor!”, a declarat Eliade Menestrel, un gigant de doi metri, tatuat pe corpul, zis Piticu, „după bancul cu Bulă și profa de română”. Piticu ispășește o pedeapsă de trei ani de închisoare pentru omor multiplu deosebit de grav, cu circumstanțe agravante și violul a cinci minori în grup.

Loading

Comments

comments