Cine va fi noul ministru al Culturii

Daniel Barbu a înaintat, joi, premierului Victor Ponta demisia din funcția de ministru al Culturii. Confirmand informatia, premierul Victor Ponta a precizat, la solicitarea MEDIAFAX, că va trimite Președinției demisia doar împreună cu propunerea de numire a unui nou ministru numai după ce va discuta cu conducerea PNL și președintele Traian Băsescu.

“Nu pot lăsa ministerul fără conducere în această perioadă. Se apropie Sărbătorile, sunt plăți de făcut, inclusiv pentru salarii, iar singurul care poate semna este chiar ministrul, nu un secretar de stat”, a explicat premierul Ponta.

Demisia ministrului Daniel Barbu, ceruta inclusiv de presedintele PNL, Crin Antonescu, vine după ce acesta a participat, duminică, la o serie de manifestări denumite SpectActor de la Teatrul Național din Craiova, iar, la finalul acestora, a răspuns mai multor întrebări venite din rândul celor prezenți în sala de spectacole.

Printre răspunsurile ministrului s-a numărat și cel în care a făcut referire la suma mare alocată pentru programul de prevenire și combatere HIV/SIDA: “La dezbaterile pe bugetul 2014, m-a frapat, m-a cutremurat cu adevărat următorul lucru. Credeți-mă, nu vreau să par cinic în fața dumneavoastră, cu tot respectul pentru respectiva categorie de concetățeni ai noștri. Bugetul, programul național pentru prevenirea și tratarea HIV/SIDA este jumătate ca buget din toate programele Ministerului Culturii. Deci, ai Ministerul Culturii și programul național de combatere și tratament HIV/SIDA. Jumătate. Unu la doi. După părerea mea, nu suntem în Africa de Sud. Nu sunt milioane de concetățeni afectați de acest hidos flagel al epocii noastre. Personal, nu înțeleg. Am fost cutremurat când mi-am dat seama câte Festivaluri Shakespeare sau cât de amplu am putea face evenimentul, Festivalul Shakespeare de la Craiova, dacă nu am avea acel program sau dacă acel program ar fi la jumătate”, a spus ministrul Daniel Barbu.

Marți, Ministerul Culturii a remis un comunicat în care arăta că Barbu “regretă profund” “comparația nefericită” între bugetul programului de prevenire HIV și bugetul programelor ministerului pe care îl conduce și își cere scuze “tuturor celor care s-au simțit ofensați ori lezați de aceste afirmațiile inadecvate”.

Președintele Comisiei de cultură din Camera Deputaților, Gigel Știrbu, este cotat cu cele mai multe șanse în cadrul PNL pentru a prelua mandatul de ministru al Culturii.

Loading

Comments

comments