EXCLUSIV. ZECE accidente în DOI ani, la intersecția a două alei. Când se vor amplasa limitatoarele de viteză?

AccidentIstru_1 AccIstru5 AccIstru6 AccIstru7Un accident destul de serios a avut loc marți dimineață, la intersectia Aleii Istru cu Aleea Potaisa, din cartierul bucureștean Drumul Taberei. Conform martorilor oculari, accidentul s-a soldat cu 4 mașini avariate și rănirea ușoară a pasagerilor celor 2 mașini care s-au ciocnit (între aceștia, doi minori; unul a suferit un atac de panică și a fost necesară venirea ambulanței). Din fericire, nu a fost implicat niciun pieton. Cauzele accidentului sunt depășirea vitezei legale și nerespectarea indicatorului „Cedează trecerea” din zonă.

De ce e aceasta o știre și de ce o difuzăm acum?

Pentru că accidentul acesta, ca și alte aproximativ nouă-zece (!) accidente asemănătoare, produse în același punct, conform locuitorilor din zonă, doar în ultimii doi ani, are o cauză stupidă.

Este vorba de stupiditatea autorităților, care au restricționat circulația pe o arteră importantă adiacentă (Râul Doamnei), din cauza lucrărilor la noua magistrală de metrou, mulțumindu-se să pună plăcuțe prin care se cer scuze locuitorilor din împrejurimi pentru disconfortul creat; în schimb, nu s-au luat măsuri de protejare a acelorași locuitori, de pe urma devierii circulației stradale, pe rute mai „înghesuite”, unde pericolul de accidente crește, în lipsa sporirii măsurilor de preîntâmpinare a acestora.

aleea istru gsw 2

Intersecția dintre Aleea Istru și Aleea Potaisa, văzută dinspre Aleea Istru
Foto: Google Street View

aleea istru aleea istru - potaisa gsw

Intersecția dintre Aleea Istru și Aleea Potaisa, văzută dinspre Aleea Istru Foto: Google Street View

Intersecția dintre Aleea Istru și Aleea Potaisa, văzută dinspre Aleea Istru
Foto: Google Street View

Șoferii bucureșteni sunt tracasați cu limitatoare de viteză acolo unde existența acestora nu se justifică. În schimb, acolo unde limitatoarele se impun, lipsesc cu desăvârșire, cum este și cazul de față. Cum se vede și din imaginile alăturate, obținute cu ajutorul Google Street View, la intersecția Aleii Istru cu Aleea Potaisa există un indicator de cedare a trecerii, pentru cei care se deplasează dinspre Aleea Istru. Adeseori, cum o arată și imaginile Google, indicatorul este mascat de mașinile parcate în fața lui. Prin urmare, șoferii care nu cunosc zona și sunt mai puțin precauți, consideră că au prioritate și întră în interesecție cu dezinvoltură, făcând în general dreapta, pentru a ajunge în Bulevardul Ghencea.

Situția este agravată de faptul că în zonă există o grădiniță (nr. 230) și o școală (nr. 279). Șansa a făcut ca, până acum, în urma coliziunilor dintre mașini să nu fie acroșați pietoni, astfel că nu s-au produs vătămări corporale grave. Dar imaginați-vă un film al accidentului de marți, în care, în loc să ricoșeze în alte mașini parcate în zonă, cele două autovehicule implicate să dea peste copii și părinți care se îndreptau spre școală sau grădiniță.

Avem, așadar, pe de o parte, problema semnalizării necorespunzătoare a intersecției și a lipsei limitatoarelor de viteză pe Aleea Istru. Pe de altă parte, există problema expunerii suplimentare la risc de accident a locuitorilor din zonă, în primul rând a elevilor școlii 279, din pricina desființării unei alei pietonale ce exista între școala 279  și Secția de Poliție 25, fostă școală.

Silvia Dumitru locuiește în zonă și are doi copii, de șapte și, respectiv, patru ani. Cel mic la grădiniță, cel mare la școală. „Și eu am copilărit tot aici, am făcut școala clasele I-IV la 121 și clasele V-VIII la la 279”, povestește ea. „Pe atunci, Aleea Istru se continua printre cele două școli. La un moment dat, s-a construit o sală de sport și a fost mutat gardul școlii, iar aleea s-a îngustat, rămânând doar un pasaj pietonal. Era bun și acela. Dar, în urmă cu vreo cinci ani, Școala 279 s-a mutat în locul școlii 121, care s-a desființat, fiind transformată în Secția de Poliție 25. Poliția a desființat pasajul pietonal, așa că, în prezent, trebuie să ocolim grădinița 230 și Secția 25, pentru a ajunge la Școala 279”.

Acest concurs de împrejurări i-a revoltat pe mulți locuitori din zonă. Iar revolta s-a canalizat spre demersuri la autorități. Comparând Bucureștiul anilor 90, cu cel de azi, se poate ușor constata că Sectorul 6 a fost cel mai văduvit, în ultimii 23 de ani, de măsurile edilitare care să le facă viața mai ușoară și plăcută locuitorilor. Ca atare, inițiativa cetățenească a luat amploare, în special în ultimii 3-4 ani. Există diverse organizații mai mult sau mai puțin ad-hoc, precum Grupul de Inițiativă Callatis-Drumul Taberei, care și-a stabilit drept obiectiv principal (la acest moment) rezolvarea situației de la intersecția Istru/Potaisa. 215 persoane au semnat un memoriu adresat Ministerului Administrației și Internelor, pentru a se permite reînființarea pasajului pietonal dintre gardul școlii 279 și Secția de Poliție 25. MAI a transmis memoriul Prefecturii București, care l-a transmis Primăriei Sectorului 6. Care a sesizat Administrația Străzilor București și, de vreun an de zile, spune că problema „se rezolvă”. Nu se rezolvă și seria de accidente continuă.

Așa că, miercuri, la o zi după ultimul accident, Grupul de Inițiativă Callatis s-a reunit din nou și a scris un memoriu (vezi mai jos), pe care trei dintre membrii Grupului l-au prezentat, joi, în ședința Consiliului local al Sectorului 6.

„Colegii mei au fost întâmpinați cu evidentă reticență și chiar cu sarcasm. Problema este cunoscută și consilierii sunt agasați că nu îi lăsăm în pace. Pe sistemul «Hai dom’le, nu v-am spus că o să se resolve?!». S-au făcut aceleași promisiuni pe care am ajuns să nu le mai credem”, spune Delia Mihalache, unul dintre liderii Grupului.

 

Memoriul Grupului de Inițiativă Callatis-Drumul Taberei

Catre: Consiliul Local s.6 – Serviciul Relatii cu Mass-Media, Societatea Civila, Protocol Evenimente

In atentia: Primarului sectorului 6 si a Consilierilor locali ai sectorului 6 intruniti in sedinta Consiliului Local sector 6 din 26.09.2012

INTERPELARE DIN PARTEA SOCIETATII CIVILE REPREZENTATE DE GRUPUL DE INITIATIVA CIVICA ‘’CALLATIS-DR. TABEREI’’ pe subiectul accidentului rutier grav produs in data de 24.09.2013 in zona Aleii Istru

Stimate doamne, stimati domni,

Dorind sa va asiguram de colaborarea noastra in interesul unei vieti mai bune si mai civilizate in sectorul 6, va aducem la cunostinta urmatoarele:

–      accidentul produs la intersectia Aleii Istru cu Aleea Potaisa este al saselea accident grav produs in ultimii doi ani in zona;

–      aceasta zona este intens circulata de masini mai ales de cand str. Raul Doamnei a fost inchisa pentru lucrarile la metrou, lucrari care vor continua inca 2 ani;

–      aceasta zona este intens circulata si de pietoni, parinti, bunici si copiii merg spre Gradinita 230 sau Scoala 279;

–      in aceeasi zona se afla si Sectia de Politie 25 care deasemenea este un loc cu o mare afluenta de persoane si de masini.

Grupul nostru de initiativa, alaturi de multi alti locuitori ai cartierului, v-a semnalat deja aceasta situatie grava si v-a solicitat sa luati masurile necesare prin:

– petitia nr. 32210/27.09.2012 depusa de parintii copiilor care invata la Sc. 279 prin care s-a solicitat si montarea de limitatoare de viteza;

– interpelarea nr. 41197/19.12.2012 depusa de Grupul Callatis prin care s-au solicitat masuri de crestere a sigurantei pietonilor;

– Memoriul nr. 24354/17.07.2013 depus la Primaria s.6 si 39113/24.07.2013 depus la Ministerul Afacerilor Interne prin care s-a semnalat situatia grava a zonei si s-a cerut redeschiderea aleii pietonale dintre Sectia 25 si Scoala 279.

Toate aceste demersuri scrise nu au produs niciun efect pana acum: trotuarul destinat pietonilor este in continuare ocupat de masini sau distrus de lucrari edilitare chiar dupa ce a fost asfaltat si dotat cu stalpisori de protectie, cum este cazul trotuarului de pe langa Sectia 25.

Pentru a vedea cat de grava este situatia, va invitam dimineata sa vedeti cum se circula spre Scoala 279 si spre Gradinita 230 si sa vedeti cu ochii dvs. ca situatia nu mai poate continua asa.

Noi credem ca in acest perimetru sunt necesare: limitatoare de viteza, indicatoare de limitare a vitezei, semne vizibile de ‘’cedeaza trecerea’’, stalpisori pe trotuare sau alte modalitati de eliberare a acestora si trecere de pietoni in intersectia Aleii Istru cu Aleea Potaissa.

Avand in vedere ca accidente grave se pot produce in continuare, va rugam sa ne spuneti ce masuri va lua Primaria sectorului 6 pentru ca cetatenii din zona, pietoni sau soferi, sa poata circula in siguranta si ce demersuri ati facut in acest sens catre Administratia Strazilor Bucuresti. De asemenea, va rugam sa ne spuneti ce demersuri ati facut pentru ca vechea alee pietonala dintre Sectia 25 si Scoala 279 sa fie redeschisa, asa cum v-a cerut comunitatea locala si ati agreat prin raspunsul 5222/12.02.2013 dat de dl administrator public.

Va multumim,                                                                                       26.09.2013

Grupul de Initiativa Civica “Callatis – Drumul Taberei”

Date de contact: http://www.callatis-drumultaberii.blogspot.com/

Simona Nita – 0736559817.

Ionut Dinu – 0723011413, email – ady_vio2011@yahoo.com

Loading

Comments

comments