Spitalul județean din Drobeta Turnu Severin este în faliment

spital

Spitalul din Drobeta Turnu Severin a intrat în incapacitate de plată, având datorii de peste 4 milioane RON la furnizorii de servicii și medicamente, trezorierul-șef al Direcției de Finanțe Publice Mehedinți declarând : “În condițiile în care acestea nu își achită 3 la sută din arieratul înregistrat de la o lună la alta, trezoreria statului are obligația să-i blocheze conturile. Spitalul poate face numai plăți de salarii, contribuțiile aferente salariilor și arieratele. Când nu își plătesc acel procent de 3 la sută, spitalale nu mai au voie să facă altfel de plăți”. Spitalul Județean de Urgență din Drobeta Turnu Severin are conturile blocate de la sfârșitul lunii mai. Potrivit managerului unității medicale, Doina Borugă, nu au putut fi plătite datoriile nici în cursul lunii iunie, întrucât Casa Județeană de Asigurări de Sănătate nu a achitat contravaloarea serviciilor pentru luna mai.
“În momentul de față spitalul ar trebui să achite circa 276.000 de lei pentru a atinge acest prag de 3%, după care putem să facem plățile curente. Problema este că nici până la această dată nu avem făcută încă plata pentru toate serviciile medicale ale lunii mai, serviciile contractate cu Casa de Asigurări de Sănătate. Se pare că nu vom avea acești bani nici până la sfârșitul lunii în curs”, a declarat, miercuri, Doina Borugă, managerul Spitalului Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin, pentru news-mehedinti.ro
Problema majoră la Spitalul Județean din Drobeta Turnu Severin este factura neachitată la energia electrică, în valoare de aproximativ 200.000 de lei, unitatea putând avea ghinionul  rămână fără curent electric.
“Dacă CEZ dispune și vine și taie contorul, nu ne putem opune”, a mai spus managerul Spitalului  Județean de Urgență din Drobeta Turnu Severin, miercuri 26 iunie 2013.
Ea a precizat că în prezent unitatea medicală are datorii totale în valoare de aproximativ patru milioane de lei, acumulate începând cu toamna anului 2010. Întrebată cu privire la ordonanța care prevede că managerii spitalelor care înregistrează datorii trei luni consecutiv își pot pierde funcțiile, Doina Borugă a spus că aceasta nu este o soluție invitându-l pe ministrul Eugen Nicolăescu să vină în locul ei.
“Dacă ministrul crede că la venituri lunare de 4.800.000 de lei și cheltuieli lunare de 6.000.000 de lei va putea un manager să facă ceva, eu îl felicit. Îl aștept să conducă doar trei luni un spital județean cu banii aceștia și îmi dau eu demisia dacă el va reuși. Îi doresc să se gândească la o strategie națională viabilă pentru a funcționa totuși sistemul de sănătate, în condițiile în care trebuie să asigurăm totuși sănătatea populației”

Loading

Comments

comments