Securitatea cibernetică – materie obligatorie în școli, impune CSAT

A cyber security analyst works in a watch and warning center at a Department of Homeland Security cyber security defense lab at the Idaho National LaboratoryConsiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT), reunit azi, la Palatul Cotroceni, cu participarea președintelui Traian Băsescu, a mai multor membri ai Executivului, în frunte cu premierul Ponta, precum și a unor decidenți din structurile de Apărare și Informații, au hotărât ca Guvernul României „să întreprindă demersuri pentru introducerea în școli a pregătirii obligatorii cu privire la securitatea spațiului cibernetic și pentru crearea de specializări în învățământul universitar și postuniversitar în domeniul securității cibernetice”.

CSAT a aprobat și măsurile de prevenire și combatere a utilizării internetului în scopuri teroriste, ca rezultat al utilizării spațiului virtual și a rețelelor informatice de către entitățile teroriste și adepți ai acestora.

„Membrii CSAT au hotărât ca Guvernul României să întreprindă demersurile necesare urgentării adoptării cadrului legislativ în domeniul securității cibernetice, să sprijine constituirea de entități, atât în cadrul sectorului public, cât și al celui privat, specializate în evaluarea securității infrastructurilor cibernetice de interes național”, se arată într-un comunicat de presă al Președinției.

CSAT a decis realizarea unui program destinat instruirii specialiștilor în domeniul securității cibernetice.

Loading

Comments

comments