Rusia ar putea să-și recheme ambasadorul din SUA

Obama-Putin1_2592981bRusia ar putea să-și recheme ambasadorul din SUA, în urma declarațiilor “agresive” ale președintelui Barack Obama, a anunțat sâmbătă președintele Senatului rus (Consiliul Federației), Valentina Matvienko.

“Vom cere Comisiei pe probleme externe a camerei superioare să se adreseze în acest sens președintelui rus Vladimir Putin”, a precizat Valentina Matvienko în cadrul ședinței extraordinare a Consiliului Federației pe tema trimiterii de trupe în Ucraina, potrivit RIA Novosti.

Și vicepreședintele Senatului, Iuri Vorobiev, s-a pronunțat în acest sens. ‘Consider că trebuie să cerem președintelui Federației Ruse să-l recheme pe ambasadorul Federației Ruse din SUA’, a declarat senatorul rus, în cadrul aceleiași ședințe în care membrii camerei superioare au autorizat în unanimitate utilizarea armatei ruse în Crimeea, peninsulă rusofonă în sudul Ucrainei, în urma unei cereri în acest sens a lui Vladimir Putin.

Iuri Vorobiev a declarat că, “potrivit mass-media, președintele american Barack Obama a afirmat că Rusia va plăti scump pentru politica sa”. “Eu consider că această declarație a președintelui american este o amenințare, care a depășit linia roșie și care a ofensat poporul rus. Vom cere ca președintele (Putin) să-și recheme ambasadorul din SUA”, a subliniat Vorobiev.

Președintele american a declarat vineri că orice încălcare a suveranității și integrității teritoriale a Ucrainei va avea un rol destabilizator. “SUA și comunitatea internațională reiterează că orice ingerință militară în Ucraina va avea prețul ei”, a afirmat Obama.

Loading

Comments

comments