România, patru medalii la Olimpiada Internațională de Informatică. Felicitări Rareș Darius Buhai, Vlad Alexandru Gavrilă, Andrei Heidelbacher și Mihai Popa!

Lotul olimpic de informatică al României a reușit încă o performanță remarcabilă pe plan extern, două medalii de aur, o medalie de argint și o medalie de bronz, la a XXV-a ediție a Olimpiadei Internaționale de Informatică, ce s-a desfășurat la Brisbane (Australia), în perioada 6-12 iulie, și a reunit 304 de concurenți din 81 de țări, informează un comunicat al Ministerului Educației.

 

olimpici

„Multiplu medaliat internațional, bistrițeanul Rareș Darius Buhai, clasa a X-a la Colegiul Național „Liviu Rebreanu” (al doilea din fotografie, cum priviți la ea, de la stânga, la dreapta – n.r.) și-a adăugat în palmares o nouă medalie de aur, la fel ca la precedenta ediție. Laureat cu argint, anul trecut, Vlad Alexandru Gavrilă, elev în clasa a XII-a la Liceul Internațional de Informatică din Capitală (al treilea din fotografie – n.r.), și-a îmbunătățit performanța, cucerind de această dată medalia de aur.

Andrei Heidelbacher (primul din stânga – n.r.), elev în clasa a XI-a la Colegiul Național „C. D. Loga” din Timișoara, a obținut o medalie de argint, iar Mihai Popa (primul din dreapta – n.r.), elev în clasa a XII-a la Colegiul Național „Frații Buzești” din Craiova, a intrat în posesia medaliei de bronz.

Olimpicii români revin în țară, duminică, 14 iulie, pe Aeroportul Internațional „Henri Coandă”, la ora 13.05”, se precizează în comunicat.

Loading

Comments

comments