Radioterapie prin „ruletă rusească”. Miile de pacienți au la dispoziție doar 12 aparate funcționale

Foto: politicspa.com

Foto: politicspa.com

Doar 10-15% dintre bolnavii de cancer care ar avea nevoie de radioterapie pot face acest tratament, întrucât în România sunt 12 aparate care funcționează și ar fi nevoie de 60, a declarat, miercuri, președintele Federației Asociației Bolnavilor de Cancer (FABC), Cezar Irimia, citat de Mediafax.

“În radioterapie, pacienții noștri în sistemul de stat sunt programați în patru sau cinci luni. Doar 10-15 la sută dintre bolnavii cu cancer care ar avea nevoie de radioterapie pot face acest tratament, întrucât în România sunt 12 aparate, în loc de 60. Noi dorim un program complet de oncologie, în care să fie inclusă și radioterapia”, a spus președintele FABC, la o masă rotundă pe tema “Raport despre starea pacienților cu cancer”.

Prezentă la dezbatare, dr. Anca Croitoru de la Spitalul Municipal Timișoara a precizat că în unitatea sanitară unde lucrează sunt două aparate pentru radioterapie și 200 de pacienți pe zi care ar avea nevoie de tratament.

Cu același prilej, specialiștii au subliniat că, în România, mortalitatea prin cancer s-a dublat în perioada 2009-2012 și va continua să crească.

Loading

Comments

comments