Puterea de la Kiev reia acțiunile represive împotriva opozanților

Ascultând îndemnul venit dispre Moscova, președintele Ucrainei, Viktor Ianukovici, a decis, probabil, că i „s-a luat” de la atâtea concesii

Dmitro Bulatov Foto: ukrstream.tv

Dmitro Bulatov
Foto: ukrstream.tv

făcute Opoziției în cursul săptămânii care a trecut.

Afirmând că Statele Unite și alte țări membre NATO sunt la originea crizei din Ucraina, Serghei Glaziev, un consilier al președintelui Putin, a declarat că „Viktor Ianukovici se confruntă cu o lovitură de stat” și l-a îndemnat să „învingă rebeliunea”.

Drept urmare:

1. Armata ucraineană i-a cerut “comandantului suprem al forțelor armate”, adică președintelui Viktor Ianukovici, să ia măsuri de urgență pentru “a stabiliza situația în țară”, subliniind că escaladarea mișcării de contestare amenință “integritatea teritorială” a Ucrainei.

2. Serviciile de securitate ucrainene (SBU) au inițiat vineri împotriva partidului Batikivșcina al Iuliei Timoșenko o anchetă penală pentru tentativă de uzurpare a puterii de stat, după examinarea serverelor confiscate, în luna decembrie 2013, de la sediul acestui partid, relatează agenția UNIAN, citată de Mediafax. “Informațiile obținute în urma examinării serverelor confiscate arată că protestele de la Kiev erau planificate cu mult timp înainte. Batikivșcina dorea o reacție violentă din partea forțelor de ordine, pentru a stârni nemulțumirea comunității internaționale, fapt ce ar submina autoritatea președintelui” Viktor Ianukovici, a declarat șeful departamentului de anchetă al SBU, Maxim Lenko.

3. Activistul opoziției ucrainene Dmitro Bulatov (foto), care a fost răpit pe 22 ianuarie și torturat timp de peste o săptămână, va fi plasat în arest la domiciliu, fiind suspectat de “organizarea unor tulburări în masă”, a anunțat vineri Ministerul ucrainean de Interne, citat de site-ul Gazeta.ua. La spitalul unde se află activistul ucrainean au sosit polițiști care, potrivit Ministerului de Interne, au rolul de „a-l proteja” pe Bulatov. În vârstă de 35 de ani și tată a trei copii, Bulatov a fost dat dispărut la data de 22 ianuarie, fiind descoperit abandonat joi seara într-o pădure de la periferia Kievului, după ce a fost reținut într-un loc necunoscut și torturat timp de peste o săptămână. El nu a putut da semnalmentele atacatorilor, reținând doar faptul că aveau accent rus. Bulatov a spus că nicio parte a corpului său nu a fost „neglijată” de torționari. (Mediafax)

Loading

Comments

comments