VIDEO. Președintele Consiliului Județean Brăila la adresa unei jurnaliste: „Îi dau două picioare în gură!”

bunea cj brailaStancu Bunea, președintele Consiliului Județean Brăila (PSD) este un gherțoi care stă prost cu nervii. Un infractor recidivist.

În timpul unei conferințe de presă desfășurată vineri, în prezența ministrului Apărării, Mircea Dușa, Bunea a răbufnit la adresa la adresa corespondentului local al B1TV, care l-a chestionat în privința unei posibile demisii, ca urmare a proastei gestiuni a intervențiilor pentru limitarea consecințelor viscolului în județ. La început, oficialul a explicat că a fost plecat din țară într-un concediu programat cu luni înainte și că și-a scurtat concediul când a constatat că sunt deficiențe în operațiunile de deszăpezire. Când jurnalista a insistat, arătând că oamenii de rând își exprimă nemulțumirea față de activitatea conducerii Consiliului Județean, Bunea a replicat că oamenii care spun așa ceva sunt plătiți de jurnaliști. Pierzându-și răbdarea, Bunea a încheiat conferința, ridicându-se în picioare în timp ce spunea, la adresa reporterului B1TV: „Niște obraznici, mă. Niște fâțe”. Ulterior, mergând spre ieșirea din sala de conferințe, Bunea le-a spus, cu voce scăzută, celor care îl însoțeau: „Îi dau două picioare în gură”. Iar către reporter: „Băi să-ți trimit demisia mă. Niște nesimțiți. Nu aveți pic de bun simț”.

 

Președintele CJ Brăila nu este la primul episod de acest gen în relația cu presa. El obișnuiește să îi gratuleze pe jurnaliști cu epitete precum: „imbecili”, „animale”, „porci”, „panarame”. S-a produs în public (există înregistrări), în repetate rânduri. Este uluitor cum nu a fost sancționat, până acum, cel puțin pe linie politică. Spunem asta, întrucât aceste ofense și amenințări sunt sancționabile inclusiv conform Codului Penal (indiferent că discutăm de cel vechi sau de cel care tocmai a intrat în vigoare).

ActiveWatch – Agenția de Monitorizare a Presei îi cere acum președintelui PSD, Victor Ponta, să uzeze de prerogativele sale pentru a-l sancționa pe Bunea „prin mecanismele interne de partid”.

Loading

Comments

comments