EUTANASIA DURERII. Ofensă diplomatică la inaugurarea Hospice București, după ce statul a încasat sute de mii de euro destinați îngrijirii bolnavilor de cancer

Statul român a încasat peste 600.000 de euro destinați îngrijirii bolnavilor de cancer în noul centru Hospice inaugurat azi, în București, de Fundația Hospice Casa Speranței (HCS) din Brașov.

Construirea și dotarea centrului a costat 5,31 milioane de euro. Fundația încearcă, în prezent, să strângă 390.000 de euro, necesari funcționării centrului Hospice timp de 9 luni de zile.

Realizarea centrului de îngrijiri paliative Hospice din Brașov, în anul 2002, a costat circa 1 milion de dolari, astfel că, în 2008, când s-a gândit construirea centrului din București, s-a estimat că acesta va costa 3 milioane de euro. S-a ajuns la un cost aproape dublu, în special din pricina autorităților (centrale și locale) hapsâne.

În Brașov, terenul pe care se găsește centrul Hospice a fost concesionat gratuit de administrația locală, pentru o perioadă de 50 de ani. În București, însă, Hospice a fost nevoită să achiziționeze terenul (pe malul lacului Plumbuita), iar costul acestuia a fost de 500.000 de euro. În plus, legislația a fost modificată, astfel că și fundațiile umanitare au devenit plătitoare de TVA. Hospice a achitat statului peste 600.000 de euro sub formă de TVA, a precizat Alex Pădureanu, director executiv HCS.

„În Anglia, ong-urile umanitare nu plătesc TVA, astfel că firmele care au donat mari sume de bani au fost foarte dezamăgite când au aflat că, o mare parte dintre banii pe care au considerat că vor fi utilizați pentru îngrijirea bolnavilor terminali, au fost, de fapt, încasați de statul român”, a declarat Graham Perolls, președintele fondator HCS.

La banii încasați sub formă de TVA se adaugă sume importante cheltuite de HCS cu obținerea autorizațiilor necesare construirii și funcționării.

HCS va avea de achitat, în continuare, sume importante de bani în mod absurd. Fiindcă, de peste patru ani, nu i se dă un răspuns la solicitarea de acordare a statutului de organizație de utilitate publică (ceea ce, în mod evident este), HCS trebuie să achite zeci de mii de euro, sub formă de taxă de mediu, pentru vehiculele second-hand donate de binefăcătorii internațional, pentru transportul bolnavilor din România…

În aceste condiții, nu este de mirare că, la evenimentul de inaugurare, au fost prezente numeroase personalități internaționale (Ducesa de Norfolk, Dominic de Habsburg, Prințesa Marina Sturdza, Patrick Desbiens, președinte GlaxoSmithKline Franța, Christopher Lay, președintele patronilor onorifici din Marea Britanie, Sorin Mândruțescu, președintele patronilor onorifici din România), însă, din partea României, a fost trimis un singur reprezentant – un consilier de rang inferior al premierului României, Victor Ponta. Astfel, la piedicile puse activității HCS se adaugă și ofensa diplomatică. Imaginile atașate vorbesc de la sine despre importanța evenimentului de ieri, ca și despre enorma realizare a HCS.

Precizăm că tablourile ce apar în unele imagini sunt realizate de mici artiști plastici voluntari, unii dintre aceștia fiind chiar pacienți sau având rude apropiate pacienți ai Hospice. Iar fotografiile ce apar în alte imagini sunt realizate de Cristian Bonea, pacient și fost voluntar Hospice, actualmente angajat al HSC București, despre a cărui uimitoare viață am scris AICI.

DSCF1655

DSCF1660 DSCF1662 DSCF1663 DSCF1664 DSCF1665 DSCF1667 DSCF1668 DSCF1669 DSCF1670 DSCF1671 DSCF1672 DSCF1673 DSCF1674 DSCF1675 DSCF1676 DSCF1677 DSCF1678 DSCF1679 DSCF1680 DSCF1682 DSCF1683 DSCF1684 DSCF1685 DSCF1688 DSCF1690 DSCF1691 DSCF1692 DSCF1694 DSCF1695 DSCF1703 DSCF1704 DSCF1706 DSCF1707 DSCF1708 DSCF1709 DSCF1711 DSCF1713 DSCF1714 DSCF1715 DSCF1716 DSCF1718 DSCF1719 DSCF1723 DSCF1724 DSCF1729 DSCF1731 DSCF1735 DSCF1736 DSCF1741 DSCF1751 DSCF1752 DSCF1756 DSCF1760 DSCF1767 DSCF1768 DSCF1770 DSCF1775 DSCF1776

„Eutanasia Durerii” este o campanie media voluntară Select News.

Donează 2% din impozitul pe venit organizației Hospice Casa Speranței!

Citește și:

Eutanasia durerii – editorial.

EUTANASIA DURERII 50.000 de români mor, anual, în chinuri, răpuși de boli incurabile. Ce facem pentru ei?

EUTANASIA DURERII Purgatoriul Stelei – arestarea, cancerul și nesimțirea de a trăi

EUTANASIA DURERII Povestea care merită un film de Oscar. Cristian Bonea – voluntarul bolnav incurabil

EUTANASIA DURERII. Adevăratul IronMan este un performer român cu suflet uriaș

EUTANASIA DURERII. Claudiu Antal, voluntar, 20 de ani: Orice ajutor oferit cuiva este un beneficiu mutual

EUTANASIA DURERII. OMS pregătește o rezoluție despre eutanasia durerii

EUTANASIA DURERII. Un britanic inimos ajută de 22 de ani zeci de mii de români și statul îi pune piedici

EUTANASIA DURERII. Ce face Hospice cu banii donați de companii din impozitul pe profit

EUTANASIA DURERII. Cea mai minunată tabără la mare

EUTANASIA DURERII. Medici din 32 de țări cer Belgiei să nu permită eutanasierea copiilor

EUTANASIA DURERII: Ministerul Sănătății – obligat să limiteze suferința bolnavilor incurabili

EUTANASIA DURERII Încă o palmă pentru Guvern: Hospice a luat două premii la Gala Societății Civile

EUTANASIA DURERII Îngrijim pacienți? Sau producem hârtii? (Editorial – Mălina Dumitrescu) 

EUTANASIA DURERII Ce a făcut un ziarist voluntar la Hospice (Ziua I: Ceasul Divin al Domnului Vlad Preda)

EUTANASIA DURERII Ce a făcut un ziarist voluntar la Hospice (Ziua a II-a: Marika și arta tenacității)

EUTANASIA DURERII Ce a făcut un ziarist voluntar la Hospice (Ziua a III-a: Nu toți suntem egali în fața morții)

EUTANASIA DURERII. Vineri, 19 septembrie, concert UNIC în România. Banii pe bilete susțin o cauză umanitară

EUTANASIA DURERII. Noul centru medical Hospice de 5,7 milioane de euro din București e pregătit de inaugurarea oficială

 

2,824 total views, 1 views today

Comments

comments