Obama anunță „sporirea transparenței” după cazul Snowden, dar neagă abuzurile NSA

President_Barack_ObamaPreședintele american Barack Obama a anunțat, vineri, o serie de măsuri privind “sporirea transparenței”, însă dezminte orice abuz în cursul programelor de supraveghere ale NSA, după polemica declanșată de dezvăluirile lui Edward Snowden, despre care a spus că „nu este un patriot”, informează Mediafax.

“Vreau să lucrez alături de Congres pentru a împlementa reformele potrivite” ale dispoziției Patriot Act care prevede colectarea metadatelor telefonice (durata apelurilor, numerele apelate) de către puternica agenție de informații care se ocupă de interceptările telefonice.

Programul de colectare a metadatelor telefonice este “un instrument important în eforturile noastre pentru prevenirea comploturilor teroriste”, a amintit Barack Obama, care a reafirmat că guvernul nu ascultă apelurile telefonice ale americanilor.

“Însă fiind dată talia acestui program, înțeleg îngrijorările celor care se tem de abuzuri”, a explicat el, asigurând că Statele Unite nu susțin spionarea “cetățenilor obișnuiți”.

Printre măsurile considerate, președintele american a evocat sporirea supervizării de către Curtea de supraveghere a informațiilor străine (FISC), un tribunal secret format din 11 judecători care autorizează NSA să ceară operatorilor telefonici și de Internet datele clienților lor.

Până în prezent judecătorii aprobau cererile guvernului fără contradicții. Președintele a declarat că dorește să instaureze o “voce independentă” în dialogul cu instanța, pentru “a asigura echilibrul între securitate și viața privată”.

Altă măsură este divulgarea “cât mai multor informații posibil cu privire la aceste programe” de supraveghere, a enumerat Obama.

“Am declasificat deja un număr de informații fără precedent cu privire la NSA. Însă putem merge mai departe”, a explicat el, evocând mai ales justificarea juridică a programului de colectare a metadatelor.

În sfârșit, NSA (National Security Agency) va numi un responsabil pentru viața privată și libertățile publice și va înființa un site de Internet care “va servi ca platformă pentru mai multă transparență” privind “ceea ce se întâmplă sau nu se întâmplă” în agențiile de informații a anunțat președintele.

“În ceea ce privește restul lumii, vreau să amintesc din nou că America nu este interesată de spionarea oamenilor de rând. Serviciile noastre de informații se concentrează asupra căutării de informații necesare pentru protejarea poporului și, în numeroase cazuri, protejarea alianților”, a pledat acesta.

Obama nu a pomenit, în context, de spionarea instituțiilor europene, dezvăluită de presa germană, în baza informațiilor furnizate de Smowden. Dezvăluirile au generat o mare furtună la Bruxelles și Strasbourg (capitalele instituțiilor europene), oficialii europeni cerând explicații din partea SUA, explicații care, până în prezent, nu au fost furnizate.

 

Citiți și:

EXCLUSIV. SRI nu neagă existența unui program de tip PRISM în România!

 

Loading

Comments

comments