Un nou tribunal se înființează în București. Ce fel de procese va judeca

La propunerea Ministerului Justiției, Guvernul României a aprobat un proiect de lege pentru modificarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, proiect prin care se crează posibilitatea legală pentru înființarea unui Tribunal specializat în domeniile societăți, registrul comerțului, concurență neloială și insolvență la nivelul municipiului București. Înființarea unui astfel de tribunal specializat va asigura atât degrevarea judecătorilor, cât și specializarea acestora, precum și o mai mare celeritate a judecării cauzelor în domenii sensibile, cu impact semnificativ asupra mediului de afaceri și a economiei, în general, se precizeaza intr-un comunicat de presa al Ministerului Justitiei.
Una din prioritățile Ministerului Justiției se referă la sprijinirea mediului de afaceri. O problemă pe care companiile o pot avea legat de sistemul de justiție ține de termenele foarte mari în dosare care au ca obiect societăți, registrul comerțului, concurență neloială, insolvență, etc. În același timp, aceste termene nu pot fi scurtate din cauza volumului foarte mare de muncă existent la nivelul Tribunalului București. Încercăm și prin aceste modificări să asigurăm premisele desfășurării unui act de justiție rapid și eficient. Dosarele care privesc societăți vor fi soluționate de un tribunal specializat, iar magistrații de la această instanță vor beneficia și de pregătire suplimentară. În același timp, degrevați de aceste cauze comerciale, judecătorii de la Tribunalul București vor avea un volum de muncă redimensionat, ceea ce le va permite să soluționeze mai rapid restul cauzelor aflate pe rol. Proiectul de Lege va fi înaintat Parlamentului spre dezbatere în regim de urgență astfel încât, în cel mai scurt timp posibil, să putem trece la înființarea efectivă a acestei instanțe”, a explicat Ministrul Justiției, Robert Cazanciuc.

Loading

Comments

comments