INTERVIU. „Știu că am încălcat anumite limite, dar mi le asum”. Cum mai comentează Radu Banciu oferta de 250 de lei pentru o blană jupuită de maidanez

Radu Banciu Foto: Facebook

Radu Banciu
Foto: Facebook

Într-un interviu pentru Select News, Radu Banciu, realizatorul emisiunii „Lumea lui Banciu”, de la postul B1TV, își explică afirmațiile din emisiunea de aseară, care azi au generat critici aprinse la adresa sa, dar și dispute între unii susținători și cei care îl acuză de instigare la cruzime față de animale. Banciu a anunțat că oferă „250 de lei pentru orice blană jupuită de pe un câine”. „Câinele poate să rămână în stradă”, a adăugat Banciu.

Select News: Ai vorbit serios cu oferta de 250 de lei pentru blana oricărui câine?

Radu Banciu: Emisiunea este un pamflet. De pildă, revista Cațavencu a pus pe capul lui Ion Iliescu recompensă și nimeni nu s-a supărat. E același lucru. Eu doresc numai trezirea opiniei publice față de o plagă pe care câinii comunitari o reprezintă pentru noi toți.

Mă întreb ce se va întâmpla peste un an, când numărul câinilor se va dubla, în cazul în care o astfel de situație dramatică, precum cea cu copilul ucis de câini, se va repeta. Ce vor mai zice oamenii.

Oprescu este ipocrit. A plâns cu lacrimi de crocodil, după ce a murit acel copil, dar acum câinii nu mai sunt luați de pe stradă.

SN. Ai avut probleme în urma emisiunii? Ai fost sunat de conducere? Ai fost admonestat?

RB: Nu. Nu m-a sunat nimeni. Poate și pentru că este sfârșit de săptămână, dar am un anumit statut pe care l-am dobândit singur de-a lungul timpului. Opiniile mele mi le asum cu orice risc.

SN: Știi că înregistrarea emisiunii a fost trunchiată, pentru că nu apare fragmentul respectiv?

RB: Nu, nu știam. Dar mi se pare normal să fie trunchiată emisiunea. CNA sigur va amenda postul. Știu că am încălcat anumite limite, dar mi le asum. Chestia este că nu îmi convine, personal, să ajung să fiu mâncat de câini pe stradă, eu sau oricine altcineva, iar autoritățile sunt impotente, nu sunt în stare să ia măsurile necesare ca străzile sau parcurile să fie sigure pentru oameni.

Mesajul meu este că  îmi doresc ca oamenii, opinia publică, să se trezească și să ia atitudine curajos, nu numai în această chestiune, ci în general, în orice priveste viața noastră cotidiană. Îmi doresc să provoc oamenii să ia atitudine și să își asume acest lucru, pe toate planurile, cu orice risc.

 

Citește și:

Radu Banciu oferă 250 de lei pentru fiecare blană jupuită de câine. „Câinele poate să rămână în stradă”

Loading

Comments

comments