Inițiativă pe Facebook: „Donați 1 Leu sau O Jucărie Pentru Un Copil Aflat în Suferință”

Ovidiu Zară, purtător de cuvânt al Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor și fost jurnalist, are o inițiativă lăudabilă, ce merită încurajată – lucru pe care, iată, îl și facem.

Ovidiu a înființat o pagină pe rețeaua de socializare Facebook dedicată copiilor aflați în suferință.

Pagina are titlul sugestiv: „Donați 1 Leu sau O Jucărie Pentru Un Copil Aflat în Suferință”

În mesajul de întâmpinare al paginii sale, Ovidiu Zară a scris: „La fiecare pas vedem un copil suferind. Vedem și spunem: «Ar trebui sa ajut!». Dar n-o facem. De obicei din lipsa de timp. Ne amăgim cu ideea că o vor face altii. Deseori nu o face nimeni…  Lipsa noastră de inițiativă ucide îngeri, mutilează suflete… Cred că stă în puterea noastră sa fim mai uniți. Să ne intindem o mână de ajutor unii altora, mai ales când este vorba despre copiii noștri”.

Dumninică, ora 17, cei care s-au asociat acestei inițiative se pregătesc să îi facă o vizită copilului bolnav de obezitate morbidă, al cărui caz a fost mediatizat, recent, de Antena 3, internat la clinica

PONDERAS, Str. Racari, nr. 6A, sector 3, București.

Loading

Comments

comments