Încă un american pune sub semnul întrebării logica deținerii armelor de foc. Masacru la Ross Township – Pennsylvania dintr-un motiv banal

Un bărbat în vârstă de 59 de ani a ucis, ieri, trei persoane și a rănit altele trei, cu focuri de arme, în clădirea consiliului local din Ross Township – Pennsylvania, informează Reuters.

asasin ross

Rockne Newell
Foto: Pocono Record

Rockne Newell era deranjat de existența unei canalizări pe proprietatea sa. Supărat că edilii nu o strămută, a decis să… schimbe componența consiliului. Aseară, în jurul orei 19.15 (2.15 ora României), Newell s-a apropiat de clădirea Primăriei și a tras focuri de armă prin fereastra unei încăperi unde se ținea o ședință de consiliu local, cu o pușcă.

În încăpere se aflau circa 15 persoane, printre care și un jurnalist. „Am văzut fum și bucăți de ipsos zburând din pereți. Zgomotul era ca cel produs de artificii. Ne-am trântit la podea și eu ne-am târât afară, printr-o ușă laterală. Ne-am adăpostit în spatele unei mese. Unii dintre oficiali vomau. Cuprinsă de panică, o femeie a fugit la ușă și a deschis-o. Atacatorul era acolo. Femeia a fost împinsă în lateral de un bărbat, care a fost împușcat”, a relatat Chris Reber, de la Pocono Record.

La un moment dat, Newell a epuizat probabil gloanțele și s-a întors la mașina sa, pentru a lua un pistol. Când a pătruns înapoi, în clădire, a fost atacat și imobilizat de doi bărbați. Ulterior, a fost predat polițiștilor.

Loading

Comments

comments