În București va fi demarat un program de prevenire a abandonului școlar

Foto: Oana Pavelescu/Select News

Foto: Oana Pavelescu/Select News

Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București (DGASMB) demarează, începând din luna septembrie, proiectul “Școala e de partea ta!”, având drept scop limitarea efectelor abandonului școlar în București, în special al copiilor de etnie romă.

“Proiectul, care urmează a fi implementat de către Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București, a pornit de la o realitate foarte tristă conform căreia 16,6% dintre copiii care frecventează învățământul obligatoriu I-VIII abandonează la vârste foarte mici sistemul școlar. Suntem departe de media acceptată de UE, de 10% privind rata de abandon școlar”, a precizat marți directorul DGASMB, Cosmina Simean.

Potrivit acesteia, deși Bucureștiul nu se confruntă cu aceleași probleme sociale ca și restul țării, există un segment foarte important de populație, de aproximativ un milion de adulți, care au copii de vârstă școlară și preșcolară și care se află în risc de abandon.

“Proiectul pe care începem să-l implementăm cu sprijinul Consiliului General al Municipiului București, cu finanțare din partea acestuia, vine să completeze eforturile tuturor actorilor sociali de pe raza Capitalei, fie că vorbim de Inspectoratul Școlar, fie că vorbim de centrele de evaluare complexă sau de direcțiile sociale de asistență socială de la nivelul sectoarelor, toată lumea încercând să găsească soluții de a limita efectele abandonului școlar al copiilor din București, în special al celor de etnie romă”, a menționat Simean.

Proiectul se va derula pe o perioadă de 18 luni și presupune urmărirea, pas cu pas, a copiilor pentru care există un risc de abandon, semnalizat de către cadrele didactice din școlile vizate.

“În fiecare zi, copiii vor fi supravegheați în timp ce își efectuează temele, familiile vor fi sprijinite în sensul de a pune la dispoziția copiilor rechizite, îmbrăcăminte sau încălțăminte pentru a merge la școală”, a subliniat oficialul DGASMB.

Ea a adăugat că proiectul prevede asistență psiho-socială pentru părinți și copii, ”pentru a-i determina pe aceștia să înțeleagă de ce este important ca un copil, în București, să termine măcar opt clase, cu efecte și asupra pieței muncii care, până la ora aceasta, este destul de necalificată”.

Proiectul presupune și activități extrașcolare, cu rolul de a coagula comunitatea din care fac parte copiii respectivi, astfel încât aceștia să poată să meargă în tabere și excursii, lucruri care de obicei nu le sunt accesibile celor care provin din familii defavorizate, a mai spus Simean.

Loading

Comments

comments