Fostul primar al Detroit a fost condamnat la 28 de ani de închisoare

Kwame Kilpatrick

Kwame Kilpatrick

Primarul demis al orașului Detroit (statul Michigan) a fost condamnat joi la 28 de ani de închisoare pentru implicarea sa într-un vast sistem de corupție în aceast oraș falimentar din nordul Statelor Unite, scrie AFP.

În vârstă de 43 de ani, Kwame Kilpatrick a fost găsit vinovat în luna martie de 12 capete de acuzare, printre care deturnare de fonduri publice, extorcare de fonduri și fraudă fiscală, după o anchetă federală asupra conturilor și contractelor încheiate de primăria din acest leagăn al industriei auto din SUA.

În total, 33 de persoane, printre care consilieri și angajați municipali, au fost, de asemenea, condamnate pentru că au participat la acest vast sistem de corupție publică.

Primarul este acuzat mai ales că a împărțit cu un subcontractant al orașului peste 83 de milioane de dolari comisioane plătite de promotori pentru a obține șantiere municipale.

Ancheta a mai stabilit că primarul ales în 2002 a cheltuit 840.000 de dolari peste salariu și că a deturnat fonduri ale diverselor asociații create pentru a veni în ajutorul locuitorilor orașului.

‘În această afacere, nu este vorba atât de a condamna actele din trecut, cât de a schița un nou viitor pentru oraș’, a declarat procurorul Barbara McQuade. ‘O asemenea pedeapsă îi va descuraja pe alți responsabili să fure cetățenii și va atrage servitori cinstiți ai statului’, a mai spus ea.

Numit ‘primarul hip-hop’, din cauza unui mic diamant pe care îl purta la ureche, Kwame Kilpatrick a fost constrâns să demisioneze în 2008, după condamnarea sa la patru luni de închisoare pentru sperjur.

Edilul a mințit pentru a își ascunde o relație adulteră cu principala sa consilieră în cursul unui proces pentru concedierea abuzivă a trei polițiști care a costat orașul 8,4 milioane de dolari. Cei trei funcționari au fost concediați după ce au anchetat organizarea unei petreceri selecte la reședința oficială a primarului.

Loading

Comments

comments