Disney lansează un film artistic despre Wikileaks. Cum comentează Julian Assange

wikileaksJoi, 5 septembrie, în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Toronto (Canada), a fosti lansată producția studiourilor Disney „The Fifth Estate” (A cincea stare), dedicată site-ului de dezvăluiri ale secretelor de stat(e) Wikileaks și fondatorului acestuia, Julian Assange. Premiera filmului pe marile ecrane din SUA va avea loc pe data de 18 septembrie.

În afișul de promovare al filmului, subtitul este „Nu poți expune secretele lumii, fără a te expune pe tine însuți”.

Autoexilat în Ambasada Ecuadorului la Londra, Assange a criticat pelicula, despre care a spus că este „un manifest anti-Wikileaks”, informează Huffington Post. Este de înțeles, din moment ce scenariul filmului se bazează pe două cărți biografice, pe care fondatorul Wikileaks le-a dezavuat: „În interiorul Wikileaks: Timpul pe care l-am petrecut cu Julian Assange și cel mai periculos website al lumii”, scrisă de Daniel Domscheit-Berg, un fost colaborator al lui Assange; și „Wikileaks: În culisele războiului purtat de Julian Assange cu secretomania”, de jurnaliștii britanici David Leigh și Luke Harding.

Regizorul filmului este Bill Condon, care a declarat că este fascinat de personalitatea lui Assange. Criticii de specialitate susțin că a reușit să păstreze echilibrul în reporducerea evenimentelor reale.

Este lăudată și prestația „meticuloasă” a actorului principal, britanicul David Cumberbatch, care portretizează un Assange vizionar și cu idealuri democratice, dar consumat de paranoia și insensibil la expunerea și distrugerea vieților surselor sale.

Kristinn Hrafnsson, reprezentant al Wikileaks, spune despre film că reproduce punctul de vedere al Pentagonului, care susține că dezvăluirile lui Assange nu fac decât rău omenirii.

Așteptăm ca filmul să fie rulat și în cinematografele din România și atunci îl vom „diseca” mai amănunțit.

Loading

Comments

comments