Cinci milioane de copii, născuți cu ajutorul tehnologiilor de reproducere asistată

Foto: newbornphotoart.com

Foto: newbornphotoart.com

Cinci milioane de copii au fost născuți până în prezent cu ajutorul tehnologiilor de reproducere asistată (ART). Jumătate dintre aceste nașteri au avut loc în ultimii șase ani. Anunțul a fost făcut de Comitetul pentru Monitorizarea Tehnologiei de Reproducere Asistată (ICMART), care reprezintă peste 50 de organizații implicate în probleme de fertilitate, din întrega lume. “Numărul copiilor născuți prin ART este în momentul de față același cu cel al populației unor state de pe teritoriul Statelor Unite, precum Colorado, sau al unor țări ca Libanul sau Irlanda. Acesta este un succes medical enorm”, se arată într-un raport dat publicității, marți, de ICMART și difuzat de CBSNews.

ART include o serie de tratamente pentru fertilitate, cum ar fi, între altele, administrarea de medicamentație pentru declanșarea dezvoltării foliculilor în ovare, fertilizarea in vitro și substituția. Prima naștere prin ART a avut loc în anul 1978, prin utilizarea fertilizării in vitro. Potrivit ICMART, aproximativ 90.000 de copii s-au născut prin ART până în 1990, iar în următorii zece ani cifra a crescut de zece ori, atingând 900.000. Șapte ani mai târziu, în 2007, peste 2,5 milioane de copii fuseseră concepuți prin aceste tehnologii. Din 2007, alți 1,5 milioane de copii au fost născuți în state care au trimis aceste date Comitetului pentru Monitorizare, iar alți aproximativ 900.000, în țări ce nu au raportat statistici reprezentanților ICMART. În raport se mai arată că aproximativ 1 la sută din copiii născuți în Statele Unite sunt concepuți prin ART.

Potrivit unor studii recente, bebelușii născuți după folosirea unor tratamente contra infertilității prezintă o predispoziție mai mare la defecte de naștere față de ceilalți copii. Oamenii de știință au încercat și încearcă să găsească noi metode ART pentru a corecta această tendință.

Loading

Comments

comments