Ce ochelari de soare sunt recomandați șoferilor

Foto: gothcupcake.wordpress.com

Foto: gothcupcake.wordpress.com

Razele ultraviolete sunt un factor principal în formarea majorității afecțiunilor oculare, precum cataracta și degenerescența musculară cauzată de îmbătrânire. Acesta este motivul pentru care purtarea ochelarilor de soare este obligatorie în special vara și în timpul practicării sporturilor de iarnă.

Problema e că alegerea ochelarilor de soare potriviți nu este așa de simplă precum pare. Cei mai mulți dintre noi greșim atunci când achiziționăm ochelari de soare de la tarabe sau din magazine universale, utilizând ca principal criteriu preferințele estetice – designul, potrivirea cu forma feței. Dacă e vorba de ochelari ieftini, cel mai probabil nici măcar nu conțin filtre împotriva razelor ultraviolete.

În principiu, dacă nu e vorba de produse contrafăcute, semnul CE inscripționat pe rame garantează calitatea produsului, în concordanță cu standardele europene. Pentru a evita ochelarii de soare contrafăcuți, este recomandată cumpărarea lor dintr-un magazin de optică medicală. Alternativ, consultați opinia unui specialist, după achiziția unor ochelari dintr-o sursă ce nu garantează calitatea produsului.

Ochelarii de soare nepotriviți pot provoca dureri de cap, oboseală oculară, lăcrimare și chiar cataractă, avertizează specialiștii clinicii de oftalmologie Videt.

Efectul purtării unei perechi de ochelari fără filtru UV este nul sau chiar negativ, dacă lentilele nu sunt perfect transparente sau au dioptrii nepotrivite.

Filtrul de protecție al ochelarilor reprezintă un marcaj notat cu UV sau CAT și are valori de la 0 la 4. Cu cât culoarea lentilei este mai închisă, cum atât gradul de protecție este mai mare.

Dacă petreci mult timp pe apă sau la volan, este obligatorie folosirea ochelarilor cu lentile polarizate.

Pe de altă parte, cu cât lentila este mai închisă, cu atât vizibilitatea este mai scăzută. Acest lucru poate să reprezinte un real pericol pentru șoferi și pentru cei din jur. Este contraindicat să conducem cu ochelari cu protecție 4.

Iar lentilele de nuanță gălbuie sau roșiatică poate să afecteze percepția culorilor în trafic. Pentru șoferi, recomandate sunt lentilele în nuanțe de gri, verde sau maro, fiindcă acestea nu produc deformarea culorilor.

Lentilele polarizate reduc strălucirea suprafețelor obiectelor aflate în câmpul vizual, cum ar fi suprafața apei, capotele mașinilor sau geamurile, chiar dacă nu oferă o protecție totală împotriva strălucirii. De exemplu, dacă suprafața apei este agitată, formând unghiuri de peste 45 de grade, o parte din reflexii ar putea trece prin lentilă, întrucât aceasta blochează doar radiațiile din plan vertical.

1,050 total views, 1 views today

Comments

comments