Americanii au anunţat că se vor implica militar în conflictul sirian

Barack Obama - Foto: Casa Alba

Barack Obama – Foto: Casa Alba

Preşedintele Barack Obama a autorizat trimiterea unor arme rebelilor sirieni pentru prima dată, a declarat joi un oficial american, după ce Casa Albă a anunţat că are dovezi că guvernul sirian a folosit arme chimice asupra forţelor de opoziţie care luptă împotriva preşedintelui Bashar al-Assad, transmite Reuters.

Decizia SUA survine în contextul în care forţele dezlănţuite ale lui Assad şi-au îndreptat armele asupra nordului ţării, luptând în apropierea oraşului Aleppo din nord şi bombardând oraşul Homs din centru, după ce au preluat iniţiativa prin obţinerea sprijinului deschis al Hezbollah luna trecută şi capturarea oraşului strategic Qusair săptămâna trecută.

Casa Albă a anunţat că Washingtonul va oferi ‘sprijin militar direct’ opoziţiei, însă nu a specificat dacă acesta va include arme letale, ceea ce ar marca o schimbare a opoziţiei lui Obama de a-i înarma pe rebeli. Însă, un oficial american rămas sub protecţia anonimatului a spus că ajutorul va include arme.

Liderii rebelilor şi opoziţiei politice din Siria au cerut imediat echipamente antiaeriene şi alte arme sofisticate.

După luni de investigaţi, Casa Albă şi-a făcut joi publice concluziile potrivit cărora forţele lui Assad au folosit arme chimice, însă nu a specificat dacă vor fi luate măsuri de răspuns.

Serviciile secrete americane au ajuns la concluzia că forţele preşedintelui sirian Bashar al-Assad au folosit arme chimice la scară mică împotriva luptătorilor rebeli în războiul civil din Siria, a anunţat Casa Albă.

Evaluarea, care vine în urma solicitării preşedintelui Barack Obama de a-i fi oferite dovezi zdrobitoare după ce experţi americani în informaţii secrete au stabilit la începutul acestui an că cel mai probabil au fost folosite arme chimice în Siria, ar putea pune presiune asupra Washingtonului de a răspunde în forţă la depăşirea a ceea e însuşi Obama a numit ‘linia roşie’.

“În urma unei analize deliberative, comunitatea noastră de informaţii apreciază că regimul Assad a folosit anul trecut, împotriva opoziţiei, arme chimice, inclusiv gaz sarin, la scară mică şi în mai multe ocazii”, a declarat Ben Rhodes.

“Comunitatea noastră de informaţii are mare încredere în această evaluare, date fiind fluxurile multiple şi independente de informaţii”, a spus el. “Comunitatea de informaţii estimează că între 100 şi 150 de persoane au murit până acum în Siria din cauza unor atacuri chimice detectate; totuşi, datele privind victimele sunt cel mai probabil incomplete”, a adăugat Rhodes.

Loading

Comments

comments