10.500 de locuri de muncă vacante la nivel național, anunță ANOFM

Foto: Oana Pavelescu

Foto: Oana Pavelescu

Numărul locurilor de muncă disponibile pentru șomeri s-a majorat, la nivel național, cu 1.712 față de săptămâna trecută, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) oferind 8.938 posturi vacante.

Cele mai multe locuri de muncă sunt în județele Cluj – 1.620, Iași – 551, Timiș – 530. La polul opus se află județele Suceava – 40, Caraș-Severin – 38, Ialomița – 33 și Mehedinți – 22 locuri de muncă vacante. În București sunt disponibile 757 posturi.

Pentru persoanele cu studii superioare sunt oferite 793 locuri de muncă, cele mai multe fiind pentru ingineri și subingineri (inginer de sistem software – 23, inginer mecanic – 23, inginer nave – 23), asistent medical generalist – 62, analist servicii client – 59, programator – 52, farmacist – 31, consilier vânzări asigurări – 19 etc.

Pentru studii medii, profesionale și lucrători necalificați sunt disponibile 9.857 locuri de muncă, cele mai multe de muncitor necalificat în industria confecțiilor – 889, confecționer-asamblor articole din textile – 720, operator confecționer industrial îmbrăcăminte din țesături, tricotaje, materiale sintetice – 426, muncitor necalificat la asamblarea, montarea pieselor – 303, agent de vânzări – 268, șofer autocamion/mașină de mare tonaj – 253, lucrător comercial – 226, ospătar (chelner) – 219, sudor – 214, muncitor necalificat la demolarea clădirilor, căptușeli zidărie, plăci mozaic, faianță, gresie, parchet – 204, vânzător – 199, lăcătuș mecanic – 160.

Persoanele interesate se pot adresa agențiilor teritoriale pentru ocuparea forței de muncă de domiciliu sau de reședință sau pot accesa pagina de internet a ANOFM pentru a vizualiza locurile de muncă vacante din fiecare județ, pe meserii, precum și persoanele de contact cărora le pot solicita informații suplimentare

Loading

Comments

comments